Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cine sunt copiii și nepoții reginei Camilla. Ce rol vor avea aceștia, în premieră, la ceremonia de încoronare a regelui Charles

Cine sunt copiii și nepoții reginei Camilla. Ce rol vor avea aceștia, în premieră, la ceremonia de încoronare a regelui Charles
10

de Andra Stana,

Regina Camilla și Regele Charles vor fi încoronați sâmbăta aceasta, pe 6 mai, la Westminster Abbey. Unii dintre nepoții Camilei vor avea un rol la încoronarea bunicii lor. Câți copii și câți nepoți are Regina Camilla.

Camilla are doi copii, Tom Parker Bowles și Laura Lopes, care au împreună cu partenerii lor cinci copii: Lola, Freddy, Eliza, Louis și Gus.

Copiii, toți adolescenți, vor fi prezenți la slujba de încoronare alături de cel mai mare nepot al regelui Charles, prințul George. Noul monarh britanic va aduce astfel modificări importante în ceea ce privește ceremonia de încoronare. Și asta pentru că, până acum, membrii familiei regale puteau doar să asiste la ceremonia de încoronare a părinților fără a lua efectiv parte la ea. Mai precis, în anul 1953, Charles nu a îndeplinit niciun rol la ceremonia de încoronare a mamei sale, Elisabeta a II-a. În 2023, monarhul Marii Britanii și soția lui vor ca și nepoții să fie implicați în cadrul ceremoniei. 

Iată tot ce trebuie să știi despre copiii și nepoții reginei Camilla.

Cine sunt copiii Reginei Camilla

Regina Camilla are doi copii cu fostul ei soț, Andrew Parker Bowles, un fost ofițer al armatei britanice, cu care a fost căsătorită între 1973 și 1995, scrie heart.co.uk.

Copiii Camilei sunt Tom Parker Bowles și Laura Lopes. Tom s-a născut în 1974, iar Laura în 1978. Laura este curator de artă și a studiat istoria artei și marketing la Universitatea Oxford Brookes. În 2006, s-a căsătorit cu Harry Lopes, expert contabil, cu care are trei copii.

Cheltenham FestivalIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Între timp, Tom este scriitor culinar, critic culinar și autor a șapte cărți de bucate. În decembrie 2021 s-a aflat că Tom și Sara s-au despărțit, dar nu se știu nici acum prea multe detalii.

Atât Tom, cât și Laura au fost prezenți la nunta lui Charles și a Camillei, în 2005, și au pozat alături de Prințul Harry și Prințul William în fotografiile oficiale de nuntă.

Cine sunt nepoții reginei Camilla

Regina Camilla are cinci nepoți.

Laura Lopes este mama Elisei, în vârstă de 15 ani, și a gemenilor Louis și Gus, în vârstă de 13 ani.

Tom este tatăl lui Lola, de 15 ani, și al lui Freddy, de 13 ani.

Camilla este foarte apropiată de nepoții ei și se pare că aceștia îi spun „Gaga”. De asemenea, se zvonește că Charles se înțelege bine cu nepoții. Noul suveran britanic ar fi obișnuit să le citească celor mici din cărțile Harry Potter.

Eliza a fost domnișoară de onoare la nunta lui William și a lui Kate în 2011 și va participa, alături de ceilalți nepoți, la Încoronare.

La ceremonia de încoronare, nepoții Camilei Parker Bowles vor ține baldachinul care acoperă în mod tradițional consoartele monarhilor în timp ce acestea sunt unse de Arhiepiscopul de Canterbury. Până acum, baldachinul respectiv fusese purtat de un grup de ducese.

„Regina Consoartă a spus că nu vrea ducese. Ea și-ar dori ca nepoții ei să facă asta”, a spus o sursă apropiată familiei regale potrivit Sunday Times.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton