Homepage  / Știri / Televiziune

Cine sunt cei patru finaliști ai reality show-ului „Survivor Romania”, difuzat de Kanal D

Cine sunt cei patru finaliști ai reality show-ului „Survivor Romania”, difuzat de Kanal D

de Redactia Tvmania

Mai e doar un pas până la marea finală „Survivor România”. Elena Ionescu, Lola Crudu, Iancu Sterp și Emanuel Neagu sunt cei patru finaliști ai emisiunii, aceștia fiind desemnați în urma celor două semifinale disputate în weekendul care tocmai a trecut.

Doar unul dintre ei va intra posesia trofeului și a marelui premiu de 250.000 de lei. Câștigătorul va fi desemnat prin votul publicului, în direct, sâmbătă, 30 mai, la Kanal D.

Emy Alupei și Cezar Juratoni au fost eliminații acestui weekend, Elena Ionescu detronându-i la votul publicului. Iancu Sterp a reușit să își câștige imunitatea și locul în finală după ce i-a invins, pe rând, pe Cezar Juratoni și Elena Ionescu în ultimele două etape ale jocurilor de imunitate.

„Iată-i, ultimii patru! Cei patru care intră în finala 2020. Iancu, Lola, Elena, Emanuel, cu toții sunteți în marea finală!  Vă meritați locul, ați demonstrat că trebuie să fiți acolo. Pe 30 mai, unul dintre voi va câștiga și marele premiu. Unul dintre voi va fi desemnat Supraviețuitorul suprem „, a spus prezerntatorul emisiunii, Dan Cruceru.

Sâmbătă, 30 mai, începând cu ora 20:00, Kanal D va difuza în direct finala emisiunii „Survivor România. Telespectatorii vor decide, prin vot, în direct, cine merită să câștige această competiție, cine este concurentul care a cucerit inima celor de acasă și a  dovedit, în cele patru luni de încercări, că este demn de titlul de „Survivor Romania”.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton