Cine a câștigat Love Island România
Anne si Adrian au câștigat Love Island România, în marea finală, care a fost difuzată vineri, 10 noiembrie, pe Voyo, și pe 11 noiembrie, pe Pro TV.
„Iată-ne ajunși în cel mai așteptat moment al acestui sezon: marea finală Love Island România 2023! Acum 6 săptămâni, 10 dintre cei mai atrăgători tineri români au bătut cale lungă până în Tenerife. Și foarte bine au făcut, pentru că găsirea sufletului pereche merită mult mai mult de atât. Unde mai pui și c-au avut parte de nesfârșită distracție sub soarele mereu fierbinte al Insulelor Canare. S-au întâmplat multe în această aventură de neuitat: lacrimi de fericire, de râs, de tristețe. Au avut loc momente în care s-a strigat de bucurie, dar au fost și clipe… ceva mai tensionate. Cel mai important, însă: a fost și foarte multă dragoste! Trei cupluri au reușit să ajungă până aici, dar, în această seară, doar unul va primi titlul de Cuplul Sezonului”, a spus Alina Ceușan la începutul serii.
În marea finală Love Island România, cele trei cupluri rămase în emisiune – Alexia și Denis, Denisa și Călin, Anne și Adrian, au avut susținerea celor apropiați, care au venit să trăiască alături de ei ultimele momente din această aventură, au primit mesaje de încurajare de la foștii concurenți și au citit scrisorile de dragoste pe care le-au scris pentru partenerii lor.
Însă votul publicului a fost cel care a decis clasamentul și, implicit, marii câștigători. Locul 3 a fost ocupat de Alexia și Denis, pe locul 2 s-a poziționat cuplul Denisa și Călin, iar marii câștigători au fost Anne și Adrian. „E incredibil așa ceva, e incredibil. Nu cred că trăim așa ceva! Doamne, nu pot să cred!”, a spus Anne. „Am rămas pentru prima dată fără cuvinte”, a adăugat Adrian.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Povestea concurenților Love Island continuă într-un nou show
Începând din 16 noiembrie, toți cei de acasă, care au urmărit parcursul protagoniștilor show-ului, vor putea vedea continuarea poveștii lor într-un now show incitant și plin de surprize, pe VOYO. Love Island After arată cum evoluează conexiunile create în vilă și după ce concurenții se întorc în România.
Citește și: