Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cine este Thomas Ferfelis, logodnicul Kirei Hagi și ce afaceri deține în România. Cum a început povestea lor de dragoste

de Cristina Țapu,

Kira Hagi (28 de ani) a fost cerută în căsătorie de iubitul ei grec. Cei doi au o relație de ceva vreme și au hotărât recent să facă pasul următor. Totuși, puțini cunosc cine este cu adevărat Thomas Ferfelis și care este ocupația lui. Iată cine este cel care a cucerit-o iremediabil pe fiica fostului fotbalist Gheorghe Hagi!

Cine este Thomas Ferfelis, logodnicul Kirei Hagi

Thomas Ferfelis, partenerul Kirei Hagi, are 28 de ani și a întâlnit-o pe fiica lui Gică Hagi când erau colegi la International British School of Bucharest. Absolvent al University of Southampton din Marea Britanie, el este în prezent manager la Cernica Events, un renumit local situat pe malul lacului cu același nume.

Părinții lui Thomas Ferfelis sunt implicați în afaceri și dețin holdingul Elgeka Ferfelis, din care face parte și restaurantul menționat. Conform Libertatea, aceștia s-au stabilit în România cu mulți ani în urmă și consideră țara noastră ca fiind al doilea lor cămin.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Asemenea logodnicului său, Kira Hagi este o persoană muncitoare și a trudit din greu pentru a ajunge unde se află astăzi. Fiica lui Gheorghe Hagi declara că nu reprezintă o povară numele pe care-l poartă, ci un motiv suplimentar de a munci pentru a demonstra, prin forțele proprii, meritele pe care le are.

Kira Hagi are o carieră impresionantă la doar 28 de ani

Actriţă şi pictoriţă foarte talentată, Kira Hagi a studiat actoria la New York Film Academy, unde s-a licenţiat, în 2017, în Acting for Film. Ulterior, a urmat studii aprofundate de actorie şi la Londra, pentru ca în ţară să debuteze în filmul de scurt-metraj „București, te iubesc”.

În prezent, actriţa este implicată în mai multe proiecte cinematografice, iar pictura continuă să ocupe un loc important din viaţa ei. La finalul lunii octombrie 2022, în Bucureşti, Kira Hagi a găzduit expoziţia Rădăcini”. Aceasta s-a adăugat celor din Constanţa („Călătorie” – 2018, „Experiment Dezrădăcinare” – 2019 și 2022, „Sound of Silence” – 2021), Franța („Reflections” – 2021) și Italia („Eternal Feminine”, la Florence Biennale XIII – 2021). 

În serialul Lia”, de la Antena 1, Kira Hagi a interpretat-o pe Mira Bădescu, fiica tatălui lui Alice (Ioana Blaj) cu femeia pentru care le-a părăsit pe Otilia (Ilinca Goia) şi Alice. Mira este o tânără şi talentată avocată, care îi câştigă încrederea lui Petru (Ştefan Floroaica).

Sursă foto: Instagram Kira Hagi

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te