Homepage  / Vedete străine

Cine este regina Mary a Danemarcei, prima suverană de origine australiană din Europa. Soția regelui Frederik, comparată cu Kate Middleton

Cine este regina Mary a Danemarcei, prima suverană de origine australiană din Europa. Soția regelui Frederik, comparată cu Kate Middleton
24

de Cătălina Matei,

Regele Danemarcei Frederik al X-lea a urcat pe tron, succedându-i mamei sale, regina Margrethe a II-a, care a abdicat oficial după o domnie de 52 de ani. Iar soția lui, acum regina Mary a Danemarcei, este în centrul atenției tabloidelor din întreagă lume. Dincolo de frumusețea sa și stilul impecabil pe care îl abordează, noua suverană este și prima regină din Europa de origine australiană.

Născută în Australia, în Tasmania mai precis, fără origini aristocrate, Mary Elisabeth Donaldson a intrat în atenția presei din întreaga lume în momentul în care a început o relație cu Federik, pe atunci  prințul moștenitor al Danemarcei. Cei doi s-au întâlnit într-un pub din Sydney în timpul Jocurilor Olimpice de vară din 2000, desfăşurate în oraş. Pe atunci, Mary, în vârstă de 28 de ani, lucra ca director de publicitate într-o firmă, atunci când l-a întâlnit pe Frederik, și habar n-avea că acel turist european , cu care discutase ore întregi în acel pub din Sydney, era, de fapt, viitorul rege al Danemarcei.

După un an de relație la distanță, Mary s-a mutat la Copenhaga, pentru a studia limba daneză, iar în 2003, mama lui Frederik, Regina Margrethe, a recunoscut public relația acestuia, iar cuplul și-a anunțat logodna la Castelul Amalienborg, pe 8 octombrie în același an. Cei doi s-au căsătorit pe 14 mai 2004, la Catedrala din Copenhaga, prințesa Mary fiind extrem de îndrăgită de danezi, nu doar datorită firii sale extrem de plăcute, dar și faptului că era o „fată din popor”.

regina-mary-si-regele-frederik-nunta-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 24

Regina Mary, căsătorită cu Casanova

Actualul rege Frederik al Danemarcei avea o reputație de cuceritor înainte de a se căsători cu Mary Donaldson. Suveranul apărea frecvent în presa mondenă datorită relațiilor pe care le avea cu diverse manechine și vedete pop. Din păcate, deși are un mariaj de aproape 20 de ani și patru copii cu Mary, fidelitatea nu mai este un punct-forte al regelui. Din contră, în ultimii ani au apărut tot mai multe articole despre infidelitățile lui Frederik, cea mai recentă datând din octombrie, anul trecut, când suveranul în vârstă de 55 de ani a fost surprins ieșind la cină, în Madrid, cu fostul model de origine mexicană Genoveva Casanova și înnoptând în același imobil cu apartamente.

Jubilé d’or de la reine Margrethe II de Danemark : Arrivées au dîner de galaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 24

Regina Mary a strălucit în ziua încoronării soțului său, Frederik al X-lea

În ciuda discuțiilor legate de infidelitățile soțului său, Mary, comparată de multe ori cu Kate Middleton, viitoarea regină a Marii Britanii, a strălucit pe 14 ianuarie, când a avut loc încoronarea soțului său. Cea care a devenit noua regină a Danemarcei a optat pentru o ținută albă, creată de Soeren Le Schmidt și cusută de Birgit Hallstein, potrivit celor de la Billed Bladet, o revistă din Copenhaga, citată de Hello!. Rochia sublimă, lungă, este un model unicat, care aduce aminte de rochia ei de mireasă, creată de Uffe Frank, cusută însă tot de Birgit Hallstein.

Dincolo de ținută, look-ul impecabil al noii regine a fost completat de o coafură elgantă – Mary și-a prins părul într-un coc, ce i-a pus în evidență și cerceii strălucitori Danish Ruby Parure Earrings.

Regina Mary va împlini 52 de ani pe 5 februarie.

KopenhagenIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  11 / 24

Frederik a devenit rege după ce mama sa a abdicat

Regina Danemarcei şi-a anunţat în mod neaşteptat abdicarea în discursul său tradiţional de Anul Nou. Margrethe a II-a, care are 83 de ani, s-a retras oficial de pe tron la 14 ianuarie, după o domnie de 52 de ani. Este, de altfel, primul monarh danez din aproape 900 de ani care a renunțat voluntar la tron.

După moartea verişoarei sale îndepărtate, Elizabeth a II-a a Marii Britanii, anul trecut, în septembrie, Margrethe era ultima regină care mai domnea în Europa. Mai mult de 80% dintre danezi se consideră monarhişti, iar anul trecut, mii de persoane au sărbătorit semicentenarul domniei reginei.

Evenimentul istoric din 14 ianuarie, a început în jurul prânzului în regatul danez, atunci când Regele Frederik și Regina consoartă Mary – împreună cu fiul lor, prințul moștenitor Christian – s-au îndreptat spre Castelul Christiansborg din Copenhaga, într-o procesiune de mașini în frunte cu un Rolls-Royce din anul 1958, care a plecat de la Palatul Amalienborg, potrivit News.ro.

Odată sosiți la Palatul Christiansborg, Margrethe, Frederik și Christian au participat cu toții la un Consiliu de Stat, în cadrul căreia a avut loc abdicarea formală a fostei suverane.

La ora 15:00, ora Danemarcei, cuplul și-a făcut  apariția oficială la balcon Palatului Christiansborg, alături de noul moștenitor al coroanei, Prințul Christian, în vârstă de 18 ani. De asemenea, în balcon au fost prezenți ceilalți copii ai cuplului regal, prinții Isabella, Vincent și Josephine.

Denmark’s King Frederik X takes throne as Queen Margrethe abdicatesIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  17 / 24

Foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton