De la subiecte tabu, la problemele de zi cu zi iscate de pandemie, Florin Gheorghe a tratat fiecare subiect cu mult umor și inteligență, după cum au observat atât cei trei jurați iUmor, cât și cei de acasă, care l-au votat în aplicație și l-au trimis direct în finala iUmor sezonul zece. ”Cred că ai simțit și tu că ai dat lovitura, exact când s-a terminat numărul ai avut un gest care te-a trădat. Deja ești un artist foarte special”, i-a spus Mihai Bendeac înainte ca Florin să ia toate cele trei voturi ale juraților.
De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul în cel de-al zecelea sezon iUmor, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise este. Serialul ”IMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”IMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.