Duminică, Nemo a câștigat Eurovision pentru Elveția cu The Code, o melodie profund personală despre identitatea non-binară. Această victorie marchează finalul unei competiții pline de controverse, cu atenție specială asupra participării Israelului la concurs, în ciuda războiului care se desfășoară în această țară.
„The Code’ spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, cel care a adus titlul cel mare Elveției. După ce a câștigat marele titlul și i-a fost înmânat trofeul, Nemo a decis să dea de pământ cu acesta și să-l distrugă.
Cine este Nemo Mettler, câștigătorul Eurovision 2024
Nemo Mettler, născut(ă) în 1999 la Biel/Bienne, și-a făcut debutul în industria muzicală în 2015 cu albumul Clownfisch”, câștigând multiple premii până la vârsta de 18 ani. Acum, la 25 de ani, Nemo a lansat patru albume de studio, însă a rămas în mare parte necunoscut(ă) în afara Elveției până la participarea în concursul Eurovision din acest an.
În noiembrie 2023, Nemo a devenit cunoscut(ă) publicului ca non-binar(ă) într-un interviu acordat presei elvețiene, exprimând preferința pentru pronumele „they”/”ei” în limba engleză și utilizarea prenumelui în loc de pronume în limba germană.
Nemo a colaborat cu compozitorii Linda Dale, Benjamin Alasu și Nylan pentru a crea „The Code”. Această melodie prezintă o varietate de genuri muzicale, cu rap-ul fiind cel mai predominant în compoziție.
O țară a fost descalificată din concurs chiar înainte de începerea acestuia
Versurile explorează călătoria lui Nemo în descoperirea identității sale non-binare, explicând că artistul nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie. Artistul și-a exprimat anterior dorința de a acorda sprijin altor persoane care se confruntă cu aceeași dilemă.
A avut loc și o premieră în istoria Eurovisionului, o țară a fost exclusă din competiție, după ce cântărețul și rapperul olandez Joost Klein a fost eliminat din spectacolul principal din cauza unui incident cu o membră a echipei de producție.
În afara arenei, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor pro-palestinieni care se opuneau participării Israelului la concurs, din cauza conflictului din Gaza. Un protestatar a fost arestat, iar alții sunt în custodie, a anunțat poliția din Malmo.