Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

Cine este Mustafa Mert Koç, Ömer din serialul „Melek” de la Kanal D

de Anda Dincă,

Serialul turcesc „Melek”, care a avut premiera la Kanal D pe 4 iulie, ni l-a adus în case pe actorul Mustafa Mert Koç. Acesta îi dă viață lui Omer, fiul lui Vildan (Şebnem Zorlu).

Cine este Mustafa Mert Koç, Ömer din serialul Melek

Ömer este student la Facultatea de Medicină. Este un personaj iubitor, căruia îi place să citească și să învețe, având și talent la meșteșuguri precum unchiul său, Halil Şirhan (Kutsi). El se îndrăgostește de Defne (Rabia Soytürk), fiica lui Melek (Nehir Erdoğan) și a lui Alpay (Kaan Çakır).

Dragostea dintre Mert, unul dintre cei mai sexy actori turci ai tinerei generații, și Rabia a trecut și dincolo de micile ecrane, iar în timpul filmărilor la „Melek” cei doi au format un cuplu, însă relația lor nu a durat foarte mult și nici nu a fost confirmată de ei. După Rabia, Mert a avut o poveste de iubire tumultoasă cu o altă actriță, Melisa Aslı Pamuk (“Dragoste infinită”), terminată în 2022, după un an, printre altele și din cauza geloziei Melisei.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Mert s-a născut în urmă cu 29 de ani, la Ankara. După ce și-a terminat studiile la Universitatea Atılım, unde a studiat Științele Politice, a facut cursuri de actorie atât în Turcia, cât și în SUA. A debutat în actorie în 2015, cu un rol în serialul „Yeter”. În Turcia, producția de succes în care este văzut și la noi, „Melek” (în original „Benim Adım Melek”), a cucerit telespectatorii din 2019 până în 2021 cu o poveste dramatică despre renunțare și dragoste de mamă. Cel mai recent proiect tv al său este serialul „Yaz Şarkısı” („Cântec de vară”), care a început la postul Fox pe 9 iulie. În această comedie romantică despre un triunghi amoros, Mert joacă alături de Nilsu Berfin Aktaş și Efekan Can.

Mert este pasionat și de muzică, nu doar de actorie, iar în timpul pandemiei, când nu a fost prezent pe platourile de filmare și-a petrecut timpul în studio înregistrând cântece. Cel mai recent single al său se numește “Büyüdüm”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te