„Michael Clayton” mizeaza pe actori in roluri bine scrise si pe un George Clooney coplesit de probleme intr-o interpretare nominalizata la un premiu Oscar.
In ultima vreme Hollywood-ul a mizat pe filme grele despre diferite conflicte armate si culisele politicii de la Casa Alba, care au impresionat criticii, dar nu si publicul. Din acest sir de productii face parte si „Michael Clayton”, care a fost lansat in octombrie 2007 si care a primit pana acum cinci nominalizari la Globurile de Aur, sapte nominalizari la Oscar si un premiu BAFTA pentru actrita in rol secundar (Tilda Swinton), dar a strans numai 80 de milioane de dolari la box-office in intreaga lume.
Pelicula are un subiect greu digerabil, privind coruptia corporatista: Michael Clayton (George Clooney) este angajatul unei prestigioase firme de avocatura din New York, unde este considerat persoana potrivita pentru a remedia orice problema spinoasa. Si cand Arthur Edens (Tom Wilkinson) – un avocat important al firmei – are o cadere nervoasa si ajunge la inchisoare, Michael este trimis sa repare situatia. Viata lui Clayton este pusa in pericol cand acesta descopera ca Edens are documente incriminatoare cu privire la cel mai important client al firmei, al carei consiliu condus de Karen Crowder (Tilda Swinton) ar face orice pentru a salva imaginea companiei.