Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

Cine este Melis Tüzüngüç, protagonista serialului „Aripi frânte”

de Anda Dincă,

Postul Kanal D își dorește să cucerească telespectatorii vara aceasta cu o nouă dramă turcească „Aripi frânte” (în original: Kanatsız Kuşlar). Serialul a început luni, 4 iulie, și va difuzat de luni până miercuri, de la ora 20.00. În Turcia, producția a fost transmisă de postul Atv în 2017-2018 și a avut 46 de episoade. 

Serialul „Aripi frânte” spune povestea a 4 frați – Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Güneș) și Aysun (Eliz Nese Çagin) -, care, după moartea subită a tatălui lor, se confruntă cu greutăți financiare. Singurul lor sprijin le este chiar mama lor, Nefise (Deniz Bolisik), care ar face orice să îi vadă fericiți. Devenită mamă de foarte tânără, Nefise încearcă din răsputeri să-și țină familia unită, chiar dacă trece prin momente grele alături de copiii ei.

Zeynep, sora cea mare, este devotată fraților ei. De cele mai multe ori ea s-a pus pe locul al doilea și a renunțat la visele ei de dragul familiei. Protagonista se îndrăgostește de Onur (Ümit Kantarcilar), un afacerist de succes, însă va fi prinsă într-un triunghi amoros. Ea nu va ști dacă să-l aleagă pe el sau pe Ahmet (Ahmet Varli), un alt pretendent la inima ei.

Cine este Zeynep din „Aripi frânte”

Frumoasa Melis Tüzüngüç, cea care o interpretează pe Zeynep, s-a născut în urmă cu 27 de ani la Istanbul și a fost de mică pasionată de actorie.

Așa că, după liceu, ea și-a continuat studiile la secția de actorie a Universității Beykent din Istanbul. A debutat în 2011 cu un rol minor în serialul “Yıldız Masalı”, după care au urmat alte 5 producții tv, cel mai recent proiect de televiziune fiind „Aripi frânte”.

A jucat și în câteva filme, ultimul, “Kız Babası”, având premiera în 2018, iar în trecut a fost imaginea un brand de șampon cunoscut. 

În timpul liber Melis adoră plimbările cu cățelul ei și îi place să călătorească. Contul ei de Instagram conține imagini superbe din vacanțele în care a fost. Discretă din fire, Melis își ține mereu viața privată de ochii curioșilor, cea mai recentă relație a sa fiind cu un pilot, Atakan Gürakar.

Cei doi sunt împreună din 2019 și le merge foarte bine, Atakan fiind bine primit în familia actriței. Înainte de el, Melis s-a iubit timp de 4 ani cu Ali Biçim, un actor turc și influencer pe rețelele de socializare. 

În timpul flmărilor pentru „Aripi frânte”, Melis a acordat un interviu celor de la milliyet.com.tr. în care a povestit că  “Ceea ce m-a entuziasmat la această producție a fost că povestea era vie. Serialul este de fapt o poveste fără sfârșit”.

Cât despre Zeynep, personajul ei, a declarat: “Ca și ea, sunt foarte atașată de familie și de cei dragi. Dar sunt prea liberă și curajoasă să stau acolo unde nu-mi place”. Melis a recunoscut, de asemenea, că este o persoană muncitoare, disciplinată și încrezătoare în sine și că în afară de actorie adoră muzica și dansul. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Drama prin care a trecut Melis Tüzüngüç

Frumoasă actriță, în vârstă de 27 de ani, nu și-a cunoscut mama, ea fiind crescută de tatăl ei și de bunici.

Bunica a fost figura maternă care i-a oferit o îmbrățișare, a avut grijă să simtă dragostea “de mamă” a mângâiat-o și i-a fost alături, ori de câte ori a avut nevoie. Din păcate, recent, cea care i-a fost ca o mamă s-a stins din viață, iar Melis a scris un mesaj emoționant de iubire pentru cea care i-a fost alături și a crescut-o cu multă iubire.

“În sufletul meu este furtună. Sunt devastată! Nu îmi găsesc locul niciunde. (…) Te iubesc, pentru totdeauna!”, este o parte din mesajul plin de recunoștință și iubire postat de frumoasa actriță, pentru bunica ei.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te