Miley Cyrus traversează o perioadă foarte bună a vieții sale. În urmă cu doar câteva zile a câștigat primul spu Grammy, iar lucrurile par să-i meargă ca pe roate și din punct de vedere personal, căci iubește din nou. Iată cine este cel care îi aduce zâmbetul pe buze!
Cine este Maxx Morando, noul iubit al lui Miley Cyrus
Miley și Morando au început să dezvolte o relație mai strânsă odată cu decembrie 2021, atunci când au fost surprinși în momente tandre la petrecerea NBC, unde artista a fost gazda serii.
Cu o lună înainte, Cyrus a participat la prezentarea de modă Gucci „Love Parade” din Los Angeles împreună cu Morando, însă nu era clar dacă erau într-o relație romantică sau doar prieteni la acea vreme.
Cei doi îndrăgostiți au fost prezenți la o prezentare de modă Versace în martie 2023 și la ceremonia premiilor Grammy în februarie 2024, iar Miley nu a ezitat să-l sărute pe Morando de față cu toți ceilalți, semn că relația lor este un cât se poate de serioasă.
Partenerul de viață al cântăreței, Maxx Morando, este renumit pentru talentul său la tobe, dar și pentru abilitatea de a cânta la chitară.
Morando activează în prezent ca baterist într-o trupă numită Liily, însă înainte de aceasta, a fost membru al trupei Regrettes, ocupând poziția de baterist în perioada 2015-2018. Așadar, pe cei doi nu-i leagă doar iubirea pe care și-o poartă reciproc, ci și pasiunea pentru muzică.
Miley și Morando locuiesc împreună, iar toți prietenii artistei îl apreciază pe acesta și consideră că este partenerul potrivit pentru artistă.
,,Miley s-a schimbat foarte mult în ultimii doi ani. Ea pare mai calmă, mai armonioasă. Toată lumea îl iubește pe Maxx. Este un tip grozav. Ea este foarte fericită alături de el. Este retras și nu-i place să apară în presă, ceea ce este un lucru bun pentru ea.”, a declarat un apropiat al vedetei.
Miley Cyrus și Liam Hemsworth au trăit o poveste de dragoste cu năbădăi
Cei doi au avut o relație controversată timp de câțiva ani. Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au cunoscut în anul 2009 pe platourile de filmare ale filmului „The Last Song”. A fost dragoste la prima vedere, iar la scurt timp după proiect cei doi și-au expus public relația.
După doar un an, cei doi au intrat în atenția presei din cauza despărțirilor care s-au ținut lanț: au pus punct relației în august, apoi s-au împăcat în septembrie, urmând să fie din nou singuri la finalul lunii noiembrie.
După atâtea certuri și împăcări, în 2012 celebrul cuplu și-a anunța logodna. Din păcate însă, nunta a întârziat să apară, aceștia despărțindu-se din nou.
Abia în 2016, patru ani mai târziu, Liam și Cyrus s-au logodit din nou, iar decembrie 2018 a avut loc și nunta. „Visul frumos” a durat doar până în 2019, când au depus actele de divorț, care s-a pronunțat oficial în 2020.