Frumoasa actriță Hande Erçel a trecut repede peste despărțirea de colegul Kerem Bürsin, alături de care a făcut pereche în serialul „Dragostea plutește în aer” („Sen Çal Kapımı”), difuzat la noi de Happy Channel.
Frumoasa actriță Hande Erçel a trecut repede peste despărțirea de colegul Kerem Bürsin, alături de care a făcut pereche în serialul „Dragostea plutește în aer” („Sen Çal Kapımı”), difuzat la noi de Happy Channel.
Hande (28 de ani) se iubește acum cu un alt actor, Kaan Yıldırım (35 de ani), care i-a fost coleg la filmările serialului „Halka” (2019). Zvonurile că cei doi sunt împreună au început să circule la începutul lunii aprilie, când au plecat împreună dintr-un club din Istanbul, însă abia de curând ei au confirmat că formează un cuplu.
Kaan Yildrim nu doar că este actor, dar este și om de afaceri. El este moștenitorul unei mari firme medicale din Turcia. Kaan a avut în trecut o relație cu cântăreața Hadise, care se va căsători cu – surpriză! – un fost iubit de-al lui Hande Erçel.
Kaan a fost și căsătorit – cu actrița turcoaică Ezgi Eyüboğlu, de care divorțat în 2019 după 3 ani de mariaj.
Conform tabloloidelor turcești, Kaan și Hande și-au făcut și planuri de vacanță pentru vara aceasta, vor merge împreună în Grecia la Mykonos, la un resort de lux. Dar, pe cât de îndrăgostit este Kaan de Hande, pe atât de gelos e. Acesta, a dat pe surse presa turcă, nu îi mai suportă pe fanii serialului „Dragostea plutește în aer”, care își doresc foarte mult și scriu pe rețelele de socializate ca Hande și fostul ei iubit, Kerem, să se împace.
Așa că, deși își dorea discreție în ceea ce privește povestea lor de iubire, Kaan Yildrim a confirmat până la urmă că el și Hande Erçel sunt iubiți.
„Da, suntem împreună și ne merge foarte bine”, a spus el recent unor paparazzi, anunță sabah.com.tr. În timpul excursiei din primăvară, cei doi fuseseră fotografiați pe străzile Londrei în ipostaze tandre, așa că nu mai aveau cum să nege relația. Întrebată atunci de ziariști ce face la Londra alături de Kaan, Hande a declarat: „Mulțumesc, totul este frumos. Suntem aici pentru a vorbi despre afaceri. Vom discuta chestiuni private mai târziu, mulțumesc foarte mult”.
După „ Dragostea plutește în aer”, Hande Erçel, una dintre cele mai cunoscute tinere actrițe ale momentului în Turcia, a mai jucat în niciun serial și a hotărât să analizeze ofertele. O vom vedea curând însă la Disney+, platforma se va lansa în Turcia, pe data de 14 iunie, la fel ca în România.
Când nu filmează, Hande este implicată în campanii publicitare. Cea mai recentă este la un brand de bijuterii, iar reclama pe care a filmat-o a fost proiectată pe celebra clădire înaltă din Dubai Burj Kalifa. Cel mai recent proiect tv al lui Kaan este serialul „Hekimoğlu” (2019 – 2021), adaptarea turcească a producției americane „Dr. House”, cumpărată și la noi de Kanal D, dar nedifuzată încă.