Cine este Joseph Adam și cu ce se ocupă
Joseph Adam, cunoscut și sub numele de Joseph Eudor, este partenerul de viață al cântăreței române Anda Adam. Născut la Paris, a trăit în Elveția și Franța înainte de a se stabili în România. Dintr-o căsnicie anterioară, are o fiică pe care o iubește nespus.
Anda și Joseph s-au întâlnit într-un mod neobișnuit, într-un hotel de la munte, unde fiecare se afla alături de copilul său. Anda era însoțită de fiica ei, iar Joseph de fiica sa și alte două domnișoare. După ce Joseph a inițiat conversația, între ei s-a creat imediat o conexiune puternică, care s-a transformat rapid într-o relație serioasă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Joseph Adam este un om de afaceri cu o vastă experiență în sectorul bancar privat din Elveția. Pe lângă activitatea care ține de carieră, el este pasionat de fitness și modă.
După căsătoria cu Anda Adam, partenerul vedetei a ales să preia numele de familie al vedetei, spre surprinderea fanilor.
„A vrut să-mi facă o surpriză în franceză, să mă ceară ea. Și eu aveam de gând, așa că am făcut o surpriză la surpriza ei. Am fost în Cappadocia, am fost de acord cu toată echipa, cu fotografi, cu toți cei care erau acolo și atunci i-am făcut eu ei surpriză când era pe un leagăn„, a povestit afaceristul, în cadrul unei emisiuni.
Afaceristul a dezvăluit și care este motivul pentru care a ales să preia numele de familie al artistei. „A zis: „ori îmi iei numele, ori nu zic da!”, a dezvăluit acesta.
„Da, el mi-a luat numele. Noi ne-am gândit, cumva în acest context, pentru faptul că el și-a început cariera în zona aceasta a filmului, că are o rezonanță mai bună și este un nume mai potrivit pentru un actor. Atunci, împreună ne-am gândit că Joseph și Adam chiar sună a nume de actor. Și am spus: OK, facem invers. Iar el a spus: „Ok, iau eu numele tău, pentru că îmi va folosi pe scenă”, a povestit Anda, conform Revistei Viva!
Anda Adam și Joseph au avut o nuntă ca-n povești
Anda Adam s-a căsătorit pe 29 iunie 2024 cu afaceristul Joseph Mohaci, iar petrecerea a fost una cu totul atipică. Invitații au sărbătorit alături de miri nu la un restaurant luxos din Capitală, ci în club! Vedeta a purtat o rochie de prințesă, foarte voluminoasă, iar pentru că aceasta avea dimensiuni foarte mari, artista a fost nevoită să meargă cu autobuzul, nu cu o simplă mașină pentru a ajunge la petrecerea care a avut loc într-un club exclusivist din București.
Cununia religioasă a celor doi îndrăgostiți a avut loc la Mănăstirea Cașin, iar petrecerea s-a desfășurat într-un club renumit din București, unde cei aproximativ 300 de invitați au cântat și au dansat până la ivirea zorilor.
Sursă foto: Instagram
Citește și: