Cine este Gheboasă de la „Survivor România” 2023
Gabriel Gavriș, alias Gheboasă, s-a născut la Târgoviște și s-a făcut remarcat datorită melodiei „Dă-i țigancă”, încărcată pe canalul de YouTube al unui festival de muzică. Videoclipul a reușit să strângă 12 milioane de vizualizări, până acum.
Gheboasă, care face parte din echipa Faimoșilor de la „Survivor România 2023”, a cântat în urmă cu doar câteva luni și alături de Bogdan de la Ploiești și Lil Cagula, cei trei lansând melodia „Dacă n-ai bani”, care a fost numărul 1 în trending, potrivit protv.ro. Videoclipul are 30 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Înainte de a deveni cunoscut pe YouTube, Gheboasă se făcuse remarcat pe TikTok. Pe de altă parte, anul trecut, el a participat și la Gala RXF, acolo unde s-a luptat în cușca MMA cu Zanni, câștigătorul Survivor România 2021.
Numele lui de scenă vine de la porecla lui din copilărie, Ghebe, așa cum îl strigau prietenii din cartier. Ulterior, un prieten i-a schimbat porecla din Ghebe în Gheboasă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Gheboasă, despre participarea la „Survivor România” 2023
Gheboasă este pregătit de aventura din Republica Dominicană. Cel mai tare îl sperie foama, spunând că acesta este cel mai rău lucru. Pe de altă parte, el a mărturisit că vrea să îi facă mândri pe părinții lui adoptivi.
„Adevărul e că plec de la bine fix spre rău. Mă duc la Survivor pentru expriență, pentru că simt că o să mă descurc foarte bine la probe… Problema principală e că eu, dacă mi-e foame, mă opresc acolo… Foamea e cel mai rău lucru. La Survivor nu o să am nevoie de fashion, de așa ceva… Suntem supraviețuitori până la moarte. Pentru oamenii care sunt milionari sau care au foarte multe figuri… n-o să le fie bine. Dar eu am venit din noroi, să vezi ce fac la Survivor. Dacă rezist mai mult de o lună, o să fiu până la final. Pe părinții mei adoptivi vreau să-i fac foarte mândri de mine”, a spus Gheboasă înainte de a pleca în Republica Dominicană.
Cine sunt Faimoșii de la Survivor România 2023
Din 9 ianuarie 2023, la PRO TV, Daniel Pavel le aduce celor de acasă un sezon mai tare ca niciodată.
Românii se vor putea bucura de cele mai tari jocuri, de emoțiile trăite de concurenți, de noua realitate la care vor învăța să se adapteze, de trei ori pe săptămână și în acest sezon: în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30.
Alături de Gheboasă, din echipa Faimoșilor mai fac parte Vlad Munteanu (DOC), Sebastian Dobrincu, Ștefania Stănilă, Jorge, Maria Constantin, Carmen Grebenișan, Bianca Patrichi, Vica Blochina, Ada Dumitru, Remus Boroiu și Ionuț Iftimoaie.
Citește și: