Homepage  / Vedete româneşti

Cine este Emma de la ZU? Asistenta lui Buzdugan și Morar își „antrenează” vocea și la TV. EXCLUSIV

Cine este Emma de la ZU? Asistenta lui Buzdugan și Morar își „antrenează” vocea și la TV. EXCLUSIV
11

de Cătălina Matei,

Una dintre cele mai recognoscibile voci din FM-ul românesc, Emma de la ZU concurează acum la „Te cunosc de undeva!”, unde face echipă alături de Sore. Detalii, aflăm imediat!

Ascultătorii de radio îi recunosc ușor vocea de la Morning ZU, unde face echipă cu Mihai Morar și Daniel Buzdugan, în fiecare dimineață. Însă Emma Ștefan, cunoscută drept Emma de la ZU, nu își folosește vocea doar pe undele FM. Originară din Galați, în vârstă de 34 de ani, asistenta matinalilor de la ZU cântă, și nu doar din pasiune. Alături de partenerul său de viață, Tavi Colen (ex-Talisman), Emma cântă împreună cu formația acestuia.

Iar, mai nou, vocea ei a ajuns și pe micul ecran, la Antena 1, unde face echipă cu Sore în emisiunea „Te cunosc de undeva!”. Cum s-a ajuns în acest punct?  „Ne-am cunoscut pe holurile radio-urilor, iar pasiunea noastră comună – muzica, acum transformată chiar în meserie, a făcut să ne intersectăm de multe ori până am făcut acest cuplu la Te cunosc de undeva!.  Cele două formează una dintre cele mai puternice echipe din acest sezon. Ce crede Emma despre ceilalți concurenți? „Nu mă tem de nicio echipă, dar stau cu ochii pe Connect R și SHIFT, orice le dai le iese perfect, mi se pare incredibil”.

Când vocea dispare

„Când rămân fără voce …plâng! E cel mai mare dezastru pe care cineva care lucrează cu vocea îl poate trăi. Dacă nu e foarte grav… o sun pe Crina, de obicei (n.r. profesoara de canto Crina Mardare) –  are ea trucuri pentru orice porblemă… Însă când vocea spune Stop!, nu ai ce să faci decât să te opresti și tu. E singurul remediu”, ne lămurește Emma, care reușește cu brio să se trezească făr probleme în zori de zi.

„Răsfățul meu suprem… cafeaua de la prima oră, însoţită de o ciocolăţică. Dacă îmi dai astea două dimi, nimic nu-mi stă în drum”, ne lămurește concurenta de la Te cunosc de undeva!.

Cât despre ce se întâmplă cu ea și Sore dincolo de filmări… „Dacă nu avem timp ne facem. 🙂 Timpul petrecut împreună este un fel de terapie  – se râde mult, se fac confidenţe și se sudează altfel prietenia”, ne-a mărturisit Emma.

Emma-de-la-ZU-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Emma și Sore, echipa perfectă de la „Te cunosc de undeva”

Se știu de multă vreme, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și, mai nou, și-au „unit” și vocile în noul sezon de la „Te cunosc de undeva!”, difuzat la Antena 1. Sore (32 de ani) și Emma de la ZU (34 de ani) se distrează de minune împreună atât în culisele emisiunii cât și dincolo de studio. Sunt la fel de ambițioase și s-au atașat extrem de repede de ceilalți concurenți, dar și de jurați. De altfel, Cristi Iacob este preferatul lor.

În prima ediție a noului sezon Te cunosc de undeva!, Sore și Emma au avut de interpretat două figuri emblematice din pop-dance-ul românesc: Andreea Antonescu și Andreea Bălan – trupa Andre. Și s-au descurcat foarte bine din moment ce responsabila cu jurizarea coregrafiei, chiar Andreea Bălan, le-a acordat 12 puncte.

https://www.youtube.com/watch?v=ZGitnUOYkCY&ab_channel=TeCunoscDeUndeva

Ce artiști și-ar dori Emma cu ardoare să îi pice la ruletă? „Mi-ar plăcea să-mi pice la ruletă Laura Stoica. Îmi amintesc că atunci când intra pe scenă, domina totul cu puțin efort, iar vocea ei puternică reușea să te emoționeze și să te bage cu totul în povestea cântată”, ne-a mărturisit Emma.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton