Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cine este DOC de la Survivor România 2023. Cui dedică fiecare victorie în Republica Dominicană. „Nu acceptă ușor înfrângerile”

de Andra Stana,

DOC, pe numele său adevărat Vlad Munteanu, a acceptat provocarea Survivor România 2023. El se numără printre Faimoșii aflați în Dominicană pentru a câștiga marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Cine este DOC, concurentul de la Survivor România 2023

Vlad Munteanu sau DOC, așa cum mai este cunoscut, este un artist care a colaborat în trecut cu Smiley, pentru piesa „Pierdut buletin”. DOC a început să cânte hip-hop în anul 1997, când a și pus bazele trupei Trilogia, alături de Nwanda și Deliric. Doi ani mai târziu, DOC și Deliric în primesc în trupă pe Vlad Dobrescu și astfel apare trupa CTC.

DOC a început colaborarea cu echipa HaHaHa Production în anul 2014. Până acum, în această formulă au apărut piesele „Bula mea“ (feat. Vlad Dobrescu & Deliric) şi „Băiatul bun, băiatul rău“ (feat. Ana Maria Alexie şi Vlad Munteanu), incluse pe albumul „DOC şi Motzu în HD“, scrie adevărul.ro.

La Survivor România 2023, DOC a intrat în echipa Faimoșilor. Cu toate că și-a creat o imagine de băiat dur, punctele sale slabe sunt soția și fiica sa. Astfel se explică faptul că, după fiecare punct câștigat pe traseu, DOC vine spre cameră, își apropie degetele și formează o inimă pe care le-o trimite tocmai din Dominicană celor două fete ale sale.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Potrivit libertateapentrufemei.ro, rapperul s-a căsătorit cu Anca Cristina, zisă și „Munteanca”, de la numele de familie, în iunie 2019, în plină pandemie.

Ăştia suntem, Anca Cristina. Am dat Munteanul mai departe”, a scris DOC pe pagina sa de Instagram, în dreptul imaginilor de la cununia civilă, unde el a avut o ținută ieșită din comun. Mai precis, la nunta lui, Faimosul de la Survivor România 2023 s-a îmbrăcat în pantaloni scurți și s-a încălțat în adidași.

Tot în 2019, în decembrie de această dată, DOC și soția lui au devenit părinții unei fetițe. Eva, care are astăzi 3 ani, îi seamănă leit tatălui ei.

Ce spune soția lui DOC despre parcursul Faimosului la Survivor România 2023

Anca Cristina a recunoscut că are multă încredere în Faimos. Despre DOC, soția lui a spus că nu acceptă ușor eșecul.

„Nu acceptă ușor înfrângerile și a părut foarte afectat din cauza primelor jocuri unde a pierdut. Dar mă bucur că și-a revenit, cred că va avea un parcurs mult mai bun. Am mare încredere în ambiția lui și în spiritul competitiv. 

Ce pot să spun deja este că se vede evoluția, pare natural, pare că s-a obișnuit cu mediul de acolo și cu colegii, iar asta nu poate decât să mă bucure”, a spus Anca Cristina.

„Cel mai probabil, am aceleași emoții ca și el, doar că mănânc mai mult și dorm mai bine. E foarte greu pentru cei de acasă, mai ales pentru cei care îi cunosc personal pe participanți, pentru că le cunoaștem toate grimasele, suferim și ne bucurăm la intensitate maximă”, a mai dezvăluit soția lui Doc, pentru Protv.ro.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te