Un nou actor în „Adela”, sezonul 4. Ce personaj va juca Conrad Mericoffer
Când părea că nimic nu s-ar mai putea adăuga listei inepuizabile de necazuri care s-au abătut asupra familiei Andronic, în serialul Adela, un nou personaj vine să contrazică această ipoteză. Astfel, începând din această săptămână, Conrad Mericoffer îi va da viaţă lui Silviu, un bărbat misterios, aşa cum îi este şi apariţia în dramaturgia serialului difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.
Silviu este un bărbat misterios, care se va infiltra în casa familiei Andronic în calitate de pretendent la iubirea Deliei (Anca Androne). Identitatea lui, însă, va juca un rol important în desluşirea secretelor din casa Andronic.
In trecut, Silviu a avut legături cu Lucian (Daniel Nuţă), dar şi cu Martha (Carmen Ionescu), iar acest lucru îi va afecta imaginea în faţa celorlalţi, chiar dacă intenţiile sale, cel puţin la început, sunt unele bune.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Conrad Mericoffer, despre rolul său din „Adela”: „Este un personaj cu totul misterios”
Referitor la rolul său din „Adela”, Conrad Mericoffer spune că a primit șansa de a juca un „personaj cu totul misterios”.
„Silviu este un personaj cu totul misterios, un fiu rătăcitor care nu renunţă niciodată la ceea ce crede că i se cuvine şi care ar face orice pentru asta. Să joc rolul lui Silviu nu a fost o provocare, fiindcă nu văd actoria ca pe o provocare, ci mai degrabă ca pe o curiozitate care nu îţi dă pace”, a declarat Conrad Mericoffer.
Ce se va întâmpla cu personajul lui şi, mai ales, ce relaţie va avea acesta cu familia Andronic şi ce secrete va scoate la iveală, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade ale serialului Adela, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.
Sursa foto: Antena 1
Citește și: