Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cine este Cemal Toktaş, maleficul Oktay din serialul „Meryem”

Cine este Cemal Toktaş, maleficul Oktay din serialul „Meryem”

de Redactia Tvmania

Cemal Toktaş, actorul în vârstă de 35 de ani care îl interpretează pe Oktay în serialul „Meryem” de la Kanal D, este un actor complet. Acesta se declară îndrăgostit te televiziune, dar şi de scena teatrului. Susţinut de soţia sa, actriţa Nergis Öztürk, a pus bazele unei companii de teatru.

 

„Pentru noi este minunat să construim ceva împreună. Ne sprijinim reciproc şi suntem foarte fericiţi să lucrăm împreună. În fiecare an punem în scenă un nou spectacol cu care mergem în diferite oraşe, astfel încât publicul să aibă ocazia să ne vadă. Nu intenţionăm să jucăm pe o singură scenă. Ne place să mergem în provincie, pentru că amândoi provenim din mediul rural şi purtăm cu noi valorile oamenilor simpli: libertate, ospitalitate şi toleranţă”, a declarat Cemal.

Cemal şi Nergis sunt căsătoriţi din 2014 şi au împreună un fiu în vârstă de 3 ani, Yaman, care a învăţat să facă primii paşi chiar pe scena unui teatru.

„L-am luat prima dată cu noi la repetiţii când avea doar cinci luni. Nu dorim să devină actor, dar dacă va lua „microbul” scenei cu siguranţă îl vom sprijini”, a subliniat Cemal.

În serialul „Meryem”, Toktaş îl interpretează pe Oktay Sahin, un procuror fără scrupule, însetat de putere. Cemal, a devenit foarte popular în Turcia după rolul din lungmetrajul „Güneşi Gördüm” (2009), partitură actoricească în urma căreia a câştigat numeroase premii pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”. De asemenea, în 2010, la „Festivalul de Film de la Ankara”, acesta şi-a adjudecat premiul pentru „Cel mai promiţător tânăr actor, cu rolul din pelicula „Kara Köpekler Havlarken”.

Cel mai recent proiect tv al lui Cemal este serialul „Bizim Hikâye” („Povestea noastră”), care s-a terminat în Turcia pe 7 iunie şi în care au mai jucat Hazal Kaya şi Burak Deniz.

 

 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton