; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Carey Mulligan

Cine este Carey Mulligan?

02 February 2010

Actriţa britanică Carey Mulligan (24 de ani) a explodat peste noapte în actualul sezon de gale şi premii, aflat în plină desfăşurare la Hollywood. Rolul din „An Education' i-a adus tinerei nominalizări la Globul de Aur, BAFTA, SAG şi Oscar, toate la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal'.

Carey Mulligan se află din ce în ce mai mult în atenţia criticilor. A fost nominalizată la Globurile de Aur din luna ianuarie la categoria „cea mai bună actriţă într-o dramă', pentru rolul din filmul „An Education', dar şi la SAG, BAFTA şi Oscar. Acestea din urmă, Premiile Academiei Britanice de Film şi echivalentul Oscarului în Anglia, au ajuns la cea de-a 63-a ediţie şi vor avea loc pe 21 februarie, la Royal Opera House din Londra. Carey are toate şansele să-şi adjudece un trofeu (la urma urmelor, joacă acasă).

În filmul „An Education' (unde îi dă replica lui Peter Sarsgaard), Carey interpretează rolul lui Jenny, o adolescentă de 16 ani dintr-o suburbie a Londrei anilor ’60 care se îndrăgosteşte de un bărbat mai în vârstă decât ea. Relaţia îi dă însă peste cap planurile de a intra la Universitatea Oxford.

Anul acesta, Carey va apărea în drama „Never Let Me Go' (alături de Keira Knightley şi Charlotte Rampling), ecranizare după romanul omonim al lui Kazuo Ishiguro, şi într-o altă peliculă cu distribuţie de primă mână, „Wall Street: Money Never Sleeps', continuarea celebrului film din 1987, din care fac parte Michael Douglas, Charlie Sheen, Susan Sarandon, dar şi iubitul ei, actorul Shia LaBeouf. Cei doi şi-au început povestea de dragoste în august 2009 chiar pe platourile de filmare de la „Wall Street: Money Never Sleeps', care va avea premiera şi în România în luna aprilie.

Carey şi-a descoperit pasiunea pentru actorie la 14 ani, când mama ei o ducea în excursii la New York, să vadă piese de teatru pe Broadway. Englezoaica şi-a făcut debutul pe marile ecrane cu rolul lui Kitti Bennet din filmul „Mândrie şi prejudecată' (2005). După aceea, a apărut în roluri episodice în seriale produse de BBC, dar a jucat şi în „Pescăruşul' de Cehov, chiar pe Broadway.

„Iubesc să joc pentru că mi se pare provocator. Pentru mine contează doar scenariul, nu fac compromisuri să-mi plătesc facturile. Poate părea un clişeu, însă fac actorie din pasiune. Accept roluri care consider că merită, pe restul le ignor', a spus Carrey. Atât de pasionată este Carrey de ceea ce face încât a declarat, că deşi îi place să schieze foarte mult, este foarte prudentă şi practică foarte rar acest sport pentru a nu se accidenta şi a nu lipsi de pe platourile de filmare.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare