Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cine este Andreea Caranda, producătoarea emisiunii „Vorbește lumea”. O cunoști de la „Abracadabra”

de Redactia Tvmania

Emisiunea „Vorbește lumea” îi are prezentatori pe Cove și pe Adela Popescu, dar chiar de la debutul show-ului la Pro TV, în spatele camerelor de filmat, a stat producătoarea Andreea Caranda. Aceasta și-a spus povestea de viață și a dezvăluit amănunte despre proiectul „Abracadabra” din care a făcut parte.

La șase ani de la debutul „Vorbește lumea”, Andreea Caranda, producătoarea executivă a show-ului, a vorbit despre experiența ei în tv și nu numai, într-un interviu pentru libertatea.ro.

„M-am ocupat de emisiune chiar de la început. Acești ani au fost pe atât de frumoși, pe atât de grei. Am început emisiunea pentru o lună jumătate, că așa era în plan, și iată că am ajuns la șase ani.”, a spus aceasta. „Vorbeste lumea că eu, Andreea Caranda, aș fi strictă, chiar dură. Dar nu ai cum să fii altfel pentru că atunci când coordonezi, conduci oameni, trebuie să știi să spui lucrurilor pe nume. Nu poți să vorbești în nuanțe. Trebuie să fie ori albă, ori neagră.”, a mai povestit aceasta.

Reamintim că în copilărie, pe când avea doar 11 ani, Andreea Caranda a făcut parte din echipa „Abracadabra”: a interpretat-o pe Colombina.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

A intrat de mică în lumea televiziunii

„Am cele mai frumoase amintiri din copilăria mea, copilăria e cea mai frumoasă perioada din viața oricărui om. Sunt foarte mândră de perioada aceea. Ce-i drept am muncit foarte mult de mică. Aveam 11 ani atunci. Așa că dacă pare cumva din afară că mi-a fost ușor, că întâi am fost acolo și apoi acolo, ei bine nu.

Am muncit pentru fiecare reușită, pentru fiecare realizare, pentru fiecare pas am muncit foarte mult. Ce e tare e că anul acesta împlinesc 20 de ani de când sunt producător executiv.”, a povestit aceasta.

„Când aveam 21 de ani am fost producătorul executiv al emisiunii „De 3 ori Femeie”. Dacă din afară parte că am fost un copil celebru, căruia i s-au deschis toate ușile, ei bine am deschis toate ușile fiind cunoscută și având oamenii ăia importanți pe lângă mine, însă am muncit pentru fiecare minut pe care mi l-a oferit. E ușor să intri, dar e mai greu să rămâi. Am absolvit Facultatea de regie, film și televiziune, și noi deja lucram în producție la Abracadabra.

Și, trecând prin toate joburile, de la asistent producție, coordonator producție, am învățat montaj și așa mai departe… mi-a fost foarte ușor la 20 de ani, eu deja știam în mare parte cu ce se mănâncă asta. Am crescut în televiziune, am stat lângă Ruxandra Ion, am stat lângă Marian Râlea, m-am pregătit pentru facultate cu Andrei Blaier.”, a mai declarat producătoarea.

Ce relație are Andreea Caranda cu Adela Popescu și Cove

Aceasta are numai cuvinte de laudă la adresa celor doi. Se înțeleg foarte bine, uneori doar din priviri.

„Există cu ei o relație mai mult decât o relație de prietenie. Suntem o familie. Eu știu deja ce gândește Cove, îi știu reacțiile, știu ce vrea să zică, când ceva nu-i convine. De exemplu, eu cu Adela am visat că o să nască, și așa s-a întâmplat.”, ne-a spus Andreea Caranda.

A început să predea cursuri de televiziune

Dincolo de jobul de producător de televiziune, Andreea Caranda predă și cursuri de prezentatori TV.

„E un proiect pe care l-am început acum doi ani, este un curs de prezentatori TV. Adică pentru cei care își doresc să se pregătească pentru a apărea în fața televizoarelor. Eu sunt profesoară. Cred că sunt exigentă. Ca lucrurile să iasă perfect, trebuie să fii foarte strict.”, a mai declarat ea pentru sursa citată.

Sursa foto: Instagram

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te