Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cine este Alice Stroescu, noua prezentatoare Focus Sport de la Prima TV. „Eu nu mi-am dorit de mică să ajung la televizor”

de Redactia Tvmania

Echipa de la Focus se mărește. Știrile din sport de la Focus vor avea o nouă prezentatoare din această săptămână. Cine este Alice Stroescu, cea care va face echipă cu Marina Nițoiu la Focus Sport.

Cine este Alice Stroescu, noua prezentatoare de la Focus Sport (Prima TV)

Alice Stroescu, fostă prezentatoare de știri la postul Aleph News, intră în echipa Prima TV. Noua prezentatoare a știrilor din sport de la Focus recunoaște că nu a visat să fie prezentatoare de televiziune. Însă mama ei avea alte planuri pentru ea.

„Eu nu mi-am dorit de mică să ajung la televizor. Habar n-aveam ce-mi doresc, dar cumva pare că mama știa, și, parcă numele mi-a fost predestinat. Mama admira, înainte să mă nasc, o prezentatoare pe nume Alice. Atât de mult îi plăcea de ea încât m-a botezat și pe mine astfel. Ani mai târziu, eu, Alice Stroescu, am ajuns să prezint știrile. 

Nu știu prea multe despre mine. Aflu lucruri noi în fiecare zi iar asta e fascinant. Ce știu sigur însă e că îmi place mult iubirea și iubesc să fiu în fața camerelor, iubesc platourile, iubesc natura, iubesc oamenii, iubesc animalele. Pentru mine jurnalismul e ca un microb, m-am lăsat “infectată” și nu vreau să mai scap de el”, mărturisește Alice.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

În echipa Prima TV, Alice a fost primită cu brațele deschise. „Într-un fel, Prima TV e motivul pentru care am făcut primul pas ca să intru în lumea televiziunii. În timpul pandemiei mă uitam la TV și o vedeam pe prietena mea, proaspăt angajată, cum dădea live-uri de pe teren, la Focus 18. Atunci mi-am zis „E clar, simt că asta trebuie să fac!”. Și asta am făcut. Din acel moment a început o călătorie de 4 ani care acum m-a adus aici, la voi în redacție, și unde am cunoscut o echipă dedicată, relaxată, și mai presus de toate, o echipă formată din OAMENI.”

Alice Stroescu poate fi urmărită de luni până duminică, în jurnalele Focus de la Prima TV, la pupitrul știrilor sportive.

Sursa foto: Prima TV, Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te