Cine este al doilea concurent eliminat de la MasterChef 2022
Concurenții au avut de pregătit un preparat relativ simplu: cârnat cu carne de porc. Totuși, nu toți s-au descurcat excelent la această probă. Astfel, cei care au intrat la proba eliminatorie din ediția de aseară, 17 februarie, a emisiunii MasterChef 2022 au fost Giacomo Rotman, Stelios Voina, Constantin Neagu, Oana Ioniță, Eduard Acsente, Adrian Neagoe, Adrian Popița, Alex Lenghel, Ionuț Oancea și Daliana Filimon.
„Vreți să știți adevărul. Ne cunoaștem de câteva zile, dar mă uit la voi ca la familia mea, ca la copiii mei. Nu vreau ca niciunul dintre voi să plece acasă. Luptați, gătiți cum trebuie. Să fii luptător! Asta e viața noastră, luptăm în fiecare zi. În afară de MasterChef, să luptați în viața voastră”, le-a spus Chef Hadad concurenților, înainte de a dat START gătit, potrivit protv.ro.
Constantin Neagu, eliminat de la MasterChef 2022
La proba sub presiune, concurenții au avut libertatea să gătească un fel de mâncare, după preferință, dar cu o singură condiție: să folosească smântână. Alex și Stelios au terminat primii proba, așa că au apăsat butonul roșu, astfel încât colegii lor au mai avut doar 5 minute la dispoziție ca să facă un plating, conform unei noi reguli a emisiunii.
În fața chefilor, au mai rămas trei concurenți în momentul în care aceștia au dat verdictul: Eduard, Deliana și Constantin. Constantin Neagu nu scos ingredientul vedetă în evidență, dorind să facă papanași, iar această greșeală l-a costat scump. Chefii au decis ca el să părăsească competiția.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
„Să știi că ai tăi copii sunt mândri de tine, chiar dacă astăzi pleci acasă Constantin. Ești un om deosebit, cu o inimă mare. Gătește în continuare, viața nu se oprește aici”, a spus Chef Hadad la finalul probei.
„Nu am scos smântăna în evidență. Pentru mine, a fost o onoare să gătesc în fața chefilor, a domnului Hadad, un respect deosebit, un suflet deosebit. Din păcate, am mers pe un produs mai complicat. Nu am mers pe un produs lejer, cum ar fi pastele, ceva ce se poate face în 7 -10 minute”, a declarat Constantin Neagu, după ce a fost eliminat de la MasterChef.
Sursa Foto: captură de ecran
Citește și: