Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cine e Mihai Zmărăndescu de la Survivor România 2023. De ce nu mai vorbește cu tatăl său, Cătălin Zmărăndescu

de Andra Stana,

Mihai Zmărăndescu a acceptat provocarea Survivor România 2023. El s-a alăturat recent Faimoșilor care se luptă pentru titlul de Survivor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Cine este Mihai Zmărăndescu, concurentul de la Survivor România 2023

Mihai Zmărăndescu face parte din echipa Faimoșilor în noul sezon Survivor România, emisiune difuzată la PRO TV.

Noul Faimos de la Survivor România 2023 are 23 de ani și este fiul lui Cătălin Zmărăndescu. Mihai Zmărăndescu a decis să plece în aventura vieții sale la doar câteva săptămâni după ce a devenit tată.

Mihai Zmărăndescu este antrenor particular în cadrul Academiei Cătălin Moroșanu și are în palmares 18 victorii și două înfrângeri. Deține titlurile de campion IBA Boxing, campion intercontinental IBA și campion WCMMA, scrie protv.ro.

Tânărul luptător de MMA a intrat în competiția Survivor România 2023, la aproape un an de când tatăl său a rezistat luni întregi în jungla dominicană.

Mihai Zmărăndescu, în prima ediție Survivor România: „Știu foarte bine cât de dificil este acest concurs”

În ediția de luni seară, 13 februarie, Faimoșii și Războinicii au primit în echipele lor noi membri. Unul dintre noii concurenți de la Survivor România 2023 este Mihai Zmărăndescu, fiul lui Cătălin Zmărăndescu.

Sunt foarte bucuros să fiu aici. Sunt foarte pregătit fizic și psihic, dar o să-mi fie puțin greu, pentru că acum trei săptămâni a venit pe lume băiețelul meu, Patrick. Știu unde am venit, o să încerc că lupt cât mai mult pentru echipa mea, să ajungă în finală”, a spus sportivul imediat ce a debarcat la Survivor România.

„Survivor este un test pentru mine, unul pentru care mă simt foarte pregătit, atât psihic, cât și fizic. Tocmai ce am devenit tată de trei săptămâni, așa că vreau să-i arăt mai târziu fiului meu ce înseamnă dedicarea și munca. 

Știu foarte bine unde merg, cât de dificil este acest concurs și îmi doresc din suflet să ajut Faimoșii. Sper să o pot face pe traseu de fiecare dată când intru”, a spus el înainte de competiție.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Mihai Zmărăndescu, în scandal cu tatăl lui, Cătălin Zmărăndescu

Cătălin Zmărăndescu (50 de ani), care a făcut carieră în box, kickbox și arte marțiale, are patru copii. Cu doi dintre aceștia, fostul sportiv nu se înțelege deloc.

Fosta gardă de corp a lui Gigi Becali are doi copii din prima căsătorie, Mihai (23 de ani) și Alexandra (20 de ani), și alți doi, Vladimir Cătălin și Matilda, minori, din a doua căsnicie. Mihai Zmărăndescu și-a acuzat de mai multe ori tatăl că nu i-ar fi acordat atenția cuvenită atunci când avea nevoie.

După declarațiile dure ale lui Mihai, Cătălin Zmărăndescu a avut o replică similară: ”Nu știu cine e Mihai! Dacă e să ne luăm după declarațiile lui, se pare că nu e fiul meu”, a declarat fostul sportiv, conform Fanatik.

Nu mai vorbesc cu tatăl meu de trei ani. Nici sora mea nu mai vorbește cu el de cinci ani. Nu mai vreau să aud în viața mea de el! Atâta timp cât tu ai 50 de ani și te promovezi la tv cu doi copii și tu, de fapt, ai patru copii, chit că sunt din altă căsătorie, ce să mai eu vorbesc cu el”, a spus Mihai Zmărăndescu, potrivit sursei menționate anterior.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te