Cum gala premiilor Oscar din 10 martie (a 96-a) se apropie tot mai mult, nu putem să nu ne gândim la recordurile înregistrate de premiile Oscar, începând cu prima ceremonie de decernare a statuetei aurite.
de Andreea Hentea,
Cum gala premiilor Oscar din 10 martie (a 96-a) se apropie tot mai mult, nu putem să nu ne gândim la recordurile înregistrate de premiile Oscar, începând cu prima ceremonie de decernare a statuetei aurite.
Recorduri la Oscar
Cuprins
Prima gală a premiilor Oscar a avut loc pe 16 mai 1929, la o cină privată la Hotelul Hollywood Roosevelt, cu un public de 270 de persoane. Petrecerea de după premiere a fost găzduită de hotelul Mayfair, iar prețul unui bilet de intrare a fost de 5 dolari (echivalentul a 85 de dolari în 2020).
Cele mai multe statuete au fost câștigate de trei filme: „Ben Hur” (1959) a primit 11 premii Oscar și a fost nominalizat la 12 categorii din cele 15 posibile în acel an, „Titanic” (1997) a primit 11 premii și a fost nominalizat la 14 din cele 17 categorii posibile, iar „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui” (2003) a primit tot 11 premii, fiind nominalizat la 11 dintre cele 17 categorii.
Cele mai multe nominalizări obținute de un film sunt în număr de 14 și au fost obținute de „Totul despre Eva” (1950), „Titanic” (1997) și „La La Land” (2016).
Cea mai premiată selecție: „Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui” (2003), ultimul film al celebrei trilogii, a câștigat la toate categoriile la care a fost nominalizat: cel mai bun film, regizor, scenariu adaptat, scenografie, machiaj, costume, montaj, coloană sonoră, cântec original, mixaj sunet și efecte vizuale.
Cele mai multe premii câștigate de o persoană: 22 de statuete i-au revenit lui Walt Disney, din care 20 de statuete în timpul vieţii, iar restul acordate postum.
Cele mai multe premii câștigate de o femeie: designerului de costume Edith Head i-au revenit opt statuete în întreaga carieră.
Cele mai multe premii pentru actorie: i-au revenit lui Katherine Hepburn, care a primit patru Oscaruri din 12 nominalizări. Meryl Streep este singura care a avut o performanță comparabilă, primind trei Oscaruri din douăzeci și una de nominalizări, motiv pentru care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness.
Cele mai multe Oscaruri pentru regie i-au revenit lui John Ford, recompensat cu 4 statuete.
Cele mai multe Oscaruri pentru scenariu (câte trei) le-au revenit lui Woody Allen, Charles Brackett, Paddy Chayefsky, Francis Ford Coppola și Billy Wilder.
Cel mai vârstnic câștigător de Oscar pentru scenariu a fost cineastul James Ivory, premiat la 89 de ani pentru scenariul filmului „Strigă-mă pe numele tău” (2017). Ann Roth a devenit cea mai în vârstă femeie premiată vreodată cu un Oscar, la 89 de ani, pentru cel mai bun design de costume – „Ma Rainey’s Black Bottom” (2021). La ediția de anul trecut, a 95-a, a premiilor Academiei, John Williams a devenit cel mai în vârstă nominalizat la Oscar din orice categorie, la 90 de ani, după ce a primit cea de-a 53-a nominalizare la Oscar pentru cea mai bună muzică originală („The Fabelmans”). Anul acesta, renumitul compozitor, în vârstă de 91 de ani, este nominalizat a 54-a oară, pentru muzica din „Indiana Jones și cadranul destinului” (2023).
Printre cei mai în vârstă câștigători ai Oscarului se numără: Anthony Hopkins (premiat pentru rol secundar la 83 de ani), Clint Eastwood (premiat pentru regie la 74 de ani) și Jessica Tandy (premiată pentru rol secundar la 80 de ani). Dacă va fi premiat pentru regia filmului „Crimele din Osage County. Bani însângerați”, Martin Scorsese (81 de ani), ar putea deveni cel mai vârstnic regizor premiat.
Printre cei mai tineri câștigători ai Oscarului se numără: actrița Tatum O’Neal (10 ani), actorul Timothy Hutton (20 de ani) și regizorul Damien Chazelle (32 de ani).
Cele mai multe Oscaruri pentru muzică de film: Alfred Newman a primit nouă premii Oscar pentru cea mai bună muzică originală, Alan Menken a câștigat opt statuete la mai multe categorii muzicale, iar John Williams a câștigat cinci statuete, dar deține recordul – 54 de nominalizări, cele mai multe primite de o persoană în timpul vieții.
Cele mai multe Oscaruri pentru efecte vizuale: au fost primite de Dennis Muren, cu 8 premii din 15 nominalizări.
Cele mai multe premii câștigate de un lungmetraj de animație: au fost trei statuete, pentru „Deasupra tuturor”, „Suflet” și „Întors pe dos”, care i-au revenit lui Pete Docter (dintr-un total de 4 nominalizări). Legendarul Hayao Miyazaki a primit un singur Oscar din 4 nominalizări, pentru „Călătoria lui Chihiro”.
Cele mai multe premii câștigate de o țară la categoria lungmetraj internațional: au fost câștigate de Italia, care a primit 14 statuete din 33 de nominalizări.
Cele mai multe nominalizări primite de o țară la categoria cel mai bun lungmetraj internațional au fost înregistrate de Franța, nominalizată de 41 de ori și premiată de 12 ori.
Cele mai multe nominalizări primite de o țară la categoria cel mai bun lungmetraj internațional, fără ca vreuna să se concretizeze într-un premiu au fost cele zece nominalizări care i-au revenit Israelului.
Cele mai multe premii câștigate de un film într-o limbă străină (categoria a fost numită astfel până în 2019, când s-a transformat în cel mai bun lungmetraj internațional – n.r.): câte patru premii le-au revenit filmelor „Fanny și Alexander” (1982), „Tigru și dragon” (2000), „Parazit” (2019) și „Nimic nou pe frontul de Vest” (2022).
Cele mai multe nominalizări primite de un film într-o limbă străină le-au revenit filmelor „Tigru și dragon” (2000) și „Roma” (2018).
Citește și: