În prima ediție Survivor România 2022, de la Pro TV, lupta a fost foarte strânsă între cele două echipe, Faimoșii și Războinicii. În prima rundă, Faimoșii au fost cei care au condus detașat, însă lucrurile s-au schimbat pe percurs, iar Războinicii au început să vină din urmă. Iată cine a câștigat primul joc la Survivor România 2022.
Cine a câștigat primul joc la Survivor România 2022
Așteptarea a luat sfârșit, iar Pro TV a difuzat prima ediție a emisiunii Survivor România 2022, sezonul 3. Primul punct din competiție a fost adus de Emil Rengle, pentru Faimoși, iar la finalul primei jumătăți a meciului echipa roșie conducea cu 6 la 4 puncte.
Traseul a fost unul mixt, care s-a derulat pe apă și pe uscat. Cei 24 de concurenții au fost nevoiți să treacă obstacole prin apă și, o dată ajunși pe uscat, să arunce inele pe tepușe pentru a obține puncte. Inițial, părea că Faimoșii vor ieși învingători, însă nu este prima dată când, într-un astfel de show, au parte răsturnări de situație.
În duelul decisiv al ediției de duminică, 16 ianuarie, lupta s-a dat între Ștefania Ștefan (Războinici) și Laura Giurcanu (Faimoși). Drept urmare, scorul final a fost de 10 puncte la 8, pentru Războinici, potrivit click.ro.
Drept recomenpensă pentru victorie, Războinicii au petrecut seara în jurul focului și au primit trusa de unelte pentru construcția cabanei lor înaintea Faimoșilor.
Daniel Pavel, despre concurenții de la Survivor 2022
Daniel Pavel, care a prezentat și sezonul trecut al emisiunii Survivor România, s-a întors în Republica Dominicană, pentru o altă porție lungă de soare tropical. Prezentatorul este foarte încântat de cei 24 de concurenți ai acestui sezon:
„Sunt ingenios aleși și calibrați astfel încât viitoarele bătălii epice din trasee or să aducă energii încă și mai puternice în casele românilor. Fetele și băieții din triburile Faimoșilor și Războinicilor sunt, în totalitate, pe calapodul performanței de reality show într-o alchimie unică, cum nu s-a mai făcut. Oamenii să se aștepte că un sezon nou înseamnă chiar tipologii noi și moduri inedite de a face față provocării incredibile .”