Ce avantaje au avut chefii la „Chefi fără limite” – 21 martie
La finalul unei zile cu misiuni grele și o probă de gătit dificilă, Irina Fodor a anunțat cine a câștigat imunitatea individuală la „Chefi fără limite”, aseară, 21 martie, dar și ce bonus suplimentar aduce pentru chef-ul învingător.
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, impreună cu echipelele lor, au luptat pentru a câștiga măcar unul dintre cele trei avantaje puse la bătaie de Irina Fodor. Echipa albastră a câștigat proba trufelor. Drept urmare, Florin Dumitrescu a putut, la proba de gătit pentru imunitatea individuală, să aleagă două ingrediente pentru a-i încurca pe adeversari, mai exact castraveții murați și conopida, potrivit a1.ro.
Concurenții lui Cătălin Scărlătescu au câștigat proba pastelor. Așadar, cheful a avut posibilitatea de-a gusta de trei ori în timpul gătitului. În plus, și Sorin Bontea a câștigat un avantal prin Valentina și a gătit doar 15 farfurii, în loc de 25 la proba pastelor.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Cine a câștigat imunitatea la „Chefi fără limite” – 21 martie
La proba de gătit pentru imunitatea individuală de la „Chefi fără limite”, cele trei echipe au avut misiunea de-a găti aseară, 21 martie, cu ingredientele-vedetă ale zonei: carne de porc și ciuperci. Timpul pentru gătit a fost de șaizeci de minute.
Sorin Bontea a ales să facă un risotto din orzo cu ciuperci, vin alb și trufe, cu jumări și castraveți murați pane, iar Florin Dumitrescu a mizat pe o rețetă de orzo carbonara cu ciuperci și scalopine cu ciuperci. În ceea ce-l privește pe Cătălin Scărlătescu, el a făcut chiftele și conopidă prăjită. Când cronometrul s-a oprit, farfuriile au fost trimise la degustare
Verdictul a fost unul clar. Echipa lui Scărlătescu a primit 13 puncte. Liderul echipei mov a decis cui acordă imunitatea individuală. Cătălin Scărlătescu i-a oferit imunitatea Tanyei.
„Am avut o fată imună, să fie și a doua fată imună. Tanya îi e numele”, a spus Cătălin Scărlătescu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 12
Sursa Foto: Antena 1, Instagram
Citește și: