Cantareata afro-americana perfectioneaza arta seductiei pe "Fantasy Ride", al treilea sau album de studio.
Cantareata afro-americana perfectioneaza arta seductiei pe "Fantasy Ride", al treilea sau album de studio.
Ciara declara, in 2008, ca isi doreste sa ii ia pe fani intr-o „calatorie muzicala”, pe al treilea sau disc. Ambitios tel, ai spune, dar numai daca nu cunosti suficient de bine aventura muzicala a tinerei cantarete. Ciara este, la doar 23 de ani, una dintre cele mai curajoase artiste din zona R&B, mergand in avangarda curentului cu ajutorul unui sunet inconfundabil si al unei echipe de producatori si colaboratori de lux. „Fantasy Ride”, aparut in mai, a intarit cu brio ambitiile sale, debutand pe locul trei in topul Billboard. Single-urile „Never Ever” si „Love Sex Magic” au cucerit ierarhiile de specialitate, iar printre invitatii de pe noul disc se numara Justin Timberlake, Chris Brown si Missy Elliott.
Amestec eclectic
„Fantasy Ride” era menit, initial, sa fie un album triplu, iar acest lucru e evident din densitatea celor 19 piese care au ajuns, in cele din urma, pe disc. (Aproape) nimic nu e in plus, iar momentele de varf ale materialului sunt mult peste media pietei de gen din S.U.A. „Tell Me What Your Name Is” impleteste sunetul electro cu un „fundal” simfonic, iar pe „High Price”, Ciara canta senzual, pe o voce aproape operatica, sustinuta de un ritm energic.
Este evident, pentru orice fan al genului, ca artista nu are vocea lui Beyoncé sau melodiile perfect desenate ale Rihannei, insa adevaratul sau succes e ca reuseste sa fie mai provocatoare decat celelalte doua fara sa para ca depune vreun efort. Daca sunteti in cautarea unor piese sexy, in orice sens al cuvantului, „Fantasy Ride” nu va va dezamagi.
de Alex Bala