Actriţa americană Christina Ricci şi soţul ei, cameramanul James Heerdegan, aşteaptă primul lor copil, anunţă dailymail.com.
Actriţa în vârstă de 34 de ani s-a căsătorit cu James în octombrie 2013, în cadrul unei ceremonii restrânse, care a avut loc la New York.
Christina l-a cunoscut pe James pe când filma pentru sitcomul „Pan Am”, James fiind pe atunci asistent de regie.
Primele imagini cu actriţa însărcinată au apărut weekendul acesta pe mai multe site-uri americane.
După ce va naşte, Christina va începe filmările la drama „Mothers Day”, alături de Sharon Stone şi Susan Sarandon.