Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Christina Aguilera adoră să îmbătrânească

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa consideră că procesul de îmbătrânire este eliberator, pentru că o face să se simtă confortabil în propria piele, relatează femalefirst.co.uk.

„Unele persoane se tem de schimbare şi au impresia este rău să îmbătrâneşti, dar mie îmi place să mă maturizez şi să devin înţeleaptă.

Iar experienţa de a fi gravidă, a naşte şi a vedea ce se întâmplă cu corpul unei femei este uimitoare”, crede Christina Aguilera (31 de ani).

Cântăreaţa mai spune că a învăţat să-i ignore pe cei care se iau de greutatea ei.

„Mereu am fost foarte clară, ori mă urăşti, ori mă iubeşti, asta sunt. Îmi accept corpul şi tot ce ţine de mine.”

Christina Aguilera a divorţat de producătorul muzical Jordan Bratman în 2011 şi are un fiu, Max, în vârstă de patru ani.

Cântăreaţa consideră că Lady Gaga (26 de ani) i-a distrus cariera, însă nu-şi face griji în privinţa succesului.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te