Chris Evans a refuzat la început rolul Căpitanului America. Actorul a dezvăluit motivele pentru care, inițial, nu a vrut să joace în franciza Marvel „Răzbunătorii”/„Avengers”.
Chris Evans a refuzat la început rolul Căpitanului America. Actorul a dezvăluit motivele pentru care, inițial, nu a vrut să joace în franciza Marvel „Răzbunătorii”/„Avengers”.
Cuprins
Actorul de 42 de ani a povestit pentru numărul de octombrie al revistei americane GQ că, atunci când a fost abordat pentru prima dată pentru a-i interpreta pe Căpitanul America, a spus „nu”. Motivul? „Anxietățile” în privința carierei lui.
Actorul încă nu împlinise 30 de ani când a acceptat să joace în „Căpitanul America: Primul Răzbunător” (2011) și a recunoscut că: „Mi-a fost foarte teamă să iau rolul inițial”.
„Îmi amintesc că, în ultima parte a anilor 20 ai mei, am avut o schimbare reală în felul în care mă simțeam pe platourile de filmare, în felul în care mă simțeam promovând filme: puțin mai multă anxietate, puțin mai multă incertitudine. Întotdeauna ajungi să te întrebi, asta ar trebui să fac?”, a explicat Chris Evans.
„Nu îmi dădeam seama dacă mă apropiam sau mă îndepărtam de ceea ce sunt cu adevărat. Și ceva din interiorul meu îmi spunea că mă îndepărtam – că ceva în această industrie nu era sănătos”, a continuat el.
Până la urmă, Chris Evans a acceptat să-l joace pe Căpitanul America la îndemnul lui Robert Downey Jr. (Iron Man) și a făcut-o în toate filmele din seria „Răzbunătorii”. Ultimul film în care a îmbrăcat costumul lui Captain America a fost „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” (2019).
Dacă pentru prima interpretare a supereroului Marvel primise 300.000 de dolari, ulterior, Evans a ajuns să primească 15 milioane de dolari/film.
Actorul a mai spus că nu spune „niciodată” în ce privește întoarcerea la rolul care l-a făcut celebru, dar speră totuși că în anii ce vin „să joace mai puțin”.
„Nu voi spune niciodată niciodată, pentru că a fost o experiență atât de minunată. Este ceva de care sunt foarte mândru. Și, așa cum am spus, uneori nici nu-mi vine să cred că s-a întâmplat. În cele din urmă, sper să mă joc un pic mai puțin”, a spus actorul pentru GQ.
Actorul s-a căsătorit recent cu iubita lui, actrița portugheză Alba Baptista, și vrea să-și dedice mai mult timp familiei.
„Intenționam să spun că nu vreau să mai irosesc prea mult timp în industria filmului, dar asta nu mi se pare… nu este corect. Nu vreau să mai ocup prea mult timp într-o industrie în care am petrecut deja 20 de ani. Am multă energie. Mă scol dimineața, fac multe peste zi, nu întotdeauna sunt concentrat pe actorie. Uneori să citesc un scenariu este ultimul lucru pe care vreau să îl fac”, a mai declarat Evans.
Sursa foto: Hepta
Citește și: