Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Chris Brown a fost provocat la un meci de wrestling

de Redactia Tvmania

Luptătorul de wrestling CM Punk l-a provocat pe cântăreţ la o confruntare în ring, veniturile obţinute urmând să fie donate unui adăpost pentru femei, anunţă femalefirst.co.uk.

Disputa dintre Chris Brown (22 de ani) şi CM Punk a început când acesta din urmă a anunţat că vrea să-i dea o lecţie cântăreţului care şi-a agresat fosta iubită în februarie 2009.

„În lumea mea, femeile sunt adorate şi respectate. Cred cu tărie că există consecinţe pentru ceea ce facem, iar Chris nu a plătit încă. Dacă aduni gunoiul de pe marginea autostradei nu înseamnă că eşti iertat pentru lovirea repetata a unei femei în faţă”, a spus CM Punk.

Deşi n-a acceptat provocarea, Chris Brown l-a ironizat pe CM Punk pe Twitter: „CM Punk are nevoie de mai mulţi discipoli. Este un mare lider! Ca să nu menţionez că a luat prea mulţi steroizi, fapt pentru care îi este imposibil să mai satisfacă o femeie.

CM Punk, contactează-l pe asistentul meu şi o să-ţi trimita poza mea cu autograf. Pentru cel mai mare fan al meu”.

Chris Brown a fost condamnat la muncă în folosul comunităţii şi cinci ani de închisoare cu suspendare după ce a bătut-o pe Rihanna (24 de ani).

Cei doi cântăreţi s-au împăcat şi au fost văzuţi de curând împreună.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te