Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cheloo, reacție ieșită din comun la iUmor. „Nu am putut să mă opresc...”

de Roxana Mirea,

O nouă ediție a emisiunii „iUmor” va fi difuzată sâmbătă, 27 noiembrie, la Antena 1, de la ora 20:00. În cadrul acestei ediții, Cheloo va uimi pe toată lumea cu reacția lui. Mai exact, acesta nu s-a putut opri din râs, ceea ce este atipic pentru el. Cine sunt cei care au reușit să-l facă pe Cheloo să nu se poată opri din râs.

Cheloo, reacție ieșită din comun la iUmor

Cinci bărbați vor urca pe scena iUmor și vor amuza jurații și publicul cu un număr simplu și de efect, sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. „Râsul lui Cheloo este esența, el nu se amuză niciodată”, a spus Delia surprinsă, de reacția juratului.

Sâmbăta aceasta, în ediția cu numărul zece iUmor, cinci concurenți veniți din Italia sub numele Belucci Boys, vor readuce zâmbetele pe fețele  juraților, în special pe fața lui Cheloo care a uimit pe toată lumea cu reacția sa. „Nu am putut să mă opresc din râs”, a declarat juratul. Chiar și prezentatorii emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea, au remarcat momentul cu totul neaşteptat: „Nu l-am văzut de mult râzând”. Carismaticii concurenți au venit la iUmor cu obiective mari: „Este greu să pierdem, câștigăm tot”. Telespectatorii vor putea vedea numărul care a stârnit râsul celui mai aspru jurat și vor afla dacă Belucci Boys vor merge mai departe la votul prin aplicație, sâmbătă de la 20:00, la Antena 1.

Regulile emisiunii iUmor

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te