Homepage  / Articole

Bittman, Delia Matache şi Cheloo, juraţii „X Factor”

Bittman, Delia Matache şi Cheloo, juraţii „X Factor”

de Redactia Tvmania

La o zi de când a fost anunţat numele lui Dan Bittman ca făcând parte din echipa „X Factor”, paginademedia.ro a publicat şi numele celorlaţi doi juraţi. Din toamnă, Delia Matache, Dan Bittman şi Cheloo vor juriza concurenţii înscrişi în cel de-al doilea sezon al show-ului de la Antena 1.

Alegerea Deliei Matache, cântăreața care și-a consolidat poziția în echipa Antenei 1 prin participarea la emisiunea-concurs “Te cunosc de undeva“, a fost oarecum previzibilă. Dan Bittman a acceptat să fie jurat şi mentor la „X Factor” după ce emisiunea sa de la postul public, “Dănutz SRL”, i-a fost suspendată de curând.

Cel de-al treilea jurat ales de producătorul show-ului de la Antena 1, Cheloo, a fost o surpriză în adevăratul sens al cuvântului, scrie Cancan.ro. Un artist controversat în showbiz-ul nostru, membrul trupei Paraziţii, a avut nevoie de mai multe runde de negocieri pentru a semna contractul şi a întregi juriul.

Ştefan Bănică nu a vrut la “X Factor”

Potrivit Cancan, un alt nume cu care s-a negociat pentru un post de jurat a fost Ştefan Bănică Jr., dar acesta a refuzat. Din păcate pentru echipa de la Antena 1, artistul a semnat între timp un contract pentru ediţia din toamnă a show-ului “Dansez pentru tine”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton