Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Chef Sorin Bontea, pregătit pentru finala MasterChef. „În bucătărie nu există scurtături”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Pe 11 decembrie, vom va afla cine este noul „MasterChef”, după un sezon plin de adrenalină. Farfurii cu bun gust, la propriu și la figurat, muncite din greu de concurenții aspiranți la titlul suprem. În marea finală vor rămâne trei dintre ei, iar Chef Sorin Bontea abia așteaptă să fie… uimit!

De luni, 9 decembrie, Pro TV difuzează ultimele ediții ale acestui sezon „MasterChef”. Diana Rogo, Cristian Ușurelu, Cosmin Rǎducu, Gabriel Șerban, Georgiana Ene și Sebi Dascălu sunt concurenții rămași în lupta pentru marea finală din 11 decembrie. Însă doar doi dintre ei vor ajunge să-și dispute titlul suprem.

Iar Chef Sorin Bontea ne-a dezvăluit care sunt așteptările lui de la finaliștii acestui sezon „MasterChef”! Aflăm mai multe din cele ce urmează…

Încă puțin și se termină acest sezon de „MasterChef”, se apropie finala. Cum îi percepi acum pe concurenții rămași față de audiții?

E o diferență foarte mare între cele două momente – dacă în audiții aveau multe emoții, erau copleșiți de presiunea formatului, nesiguri pe ce pun în farfurie, acum îi văd mult mai stăpâni, mai încrezători în tehnici, mai focusați pe cum trebuie să fie preparatul pe care-l aduc în fața noastră. Trebuie să ținem minte faptul că „MasterChef România” aduce în fața pasionații de bucătărie, iar pe parcursul emisiunii ei se dezvoltă de la o probă la ala. E foarte interesant să vezi cum fiecare concurent își dezvoltă propriul stil de gătit, cum, încet-încet, devin bucătari adevărați.

Și care crezi că este cea mai importantă lecție pe care au învățat-o de la tine?

Nu știu, nu m-am gândit la asta. Cred că mi-am dorit să-i fac să înțeleagă că în bucătărie nu există scurtături și, înainte de orice, mâncarea trebuie să aibă gust. Și ca în orice proces de învățare, greșeala e omenească, iar dacă se întâmplă asta să nu se descurajeze.

Dar tu? Ce ai descoperit lucrând cu ei?

Fac asta de mai bine de 12 ani și am văzut mii de concurenți, am gustat, probabil, zeci de mii de farfurii gătite de oameni mai mult sau mai puțin pregătiți, dar de fiecare dată mă impresionează și mă inspiră puterea și devotamentul pe care-l arată unii dintre ei pentru bucătărie, pentru această lume atât de specială.

La ce probe să ne așteptăm în finală?

În Marea Finală „MasterChef”, cei trei concurenți care vor ajunge în această etapă vor avea de trecut probe în care tehnica, viziunea, creativitatea trebuie să primeze. Vrem să vedem pasiune, farfurii spectaculoase și gusturi care să ne facă să spunem la unison: „Da! El / ea trebuie să fie MasterChef România 2024!”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Și ce vei puncta tu cel mai tare: parcursul lor per total sau strict prestația din finală?

Parcursul contează enorm, da. Însă în finală, totul se reduce la prestația din acel moment. Dacă ești în cea mai bună formă în acel moment și livrezi farfurii impecabile, demne de un adevărat „MasterChef”, noi asta o să jurizăm – farfuria pe care o pui în fața noastră.

Ce ți-a plăcut cel mai tare la acest sezon? Și cum va fi următorul?

M-am bucurat de reîntâlnirea cu Florin, Cătălin și Gina, am descoperit o echipă de producție extraordinară și mi-am plăcut enorm energia concurenților, abordarea lor la fiecare probă la care i-am supus. Următorul? Și mai interesant, și mai energic, cu siguranță și cu o mulțime de concurenți speciali, extrem de pasionați de bucătărie. Echipa noastră lucrează deja la surprizele noului sezon.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 9

Apropo de următorul… când vor începe filmările? Castingul înțeleg că este deschis de ceva vreme…

Castingul este deschis, deci oricine își dorește să demonstreze calitățile de MasterChef în fața unei țări întregi o poate face aplicând pe https://inscrieri.protv.ro/. Filmările vor începe anul viitor, așa că mai aveți timp să vă înscrieți!

Foto: Pro TV ; Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te