Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Chef Sorin Bontea face echipă cu familia sa în bucătărie

de Redactia Tvmania

Un sezon special al celui mai iubit show culinar, Chefi la cuțite, va începe pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1. Având în vedere că etapa de audiții pe nevăzute va pune în lumină echipe gata formate din membrii unor familii talentate, Sorin Bontea, jurat al emisiunii, a mărturisit cum se împart sarcinile și în bucătăria familiei Bontea:

Acasă, soția este chef-ul. Gătește excelent, îmi plac toate preparatele ei, sunt de nota 10! Eu mă ocup de cele mai multe ori cu piața, iar copiii ne ajută la gătit ori de câte ori pot. Nu vă imaginați că pregătim doar feluri sofisticate de mâncare, ne plac preparatele cu gust”.

 

Se pare că talentul culinar se moștenește, întrucât Miruna Bontea, mezina familiei, i-a făcut o surpriză tatălui său în trecut, lasându-l fără cuvinte la audițiile Chefi la cuțite cu un preparat delicios, demn de toate cele trei cuțite. Tocmai din acest motiv, Sorin Bontea și-a imaginat cum ar fi fost să participe alături de soție și cei doi copii în noul sezon al celui mai iubit show culinar, destinat familiilor: “În mod cert partea de desert o aveam asigurată de Miruna, ea este specialista în rețete dulci. Îi plac în special cele pe bază de ciocolată, iar când timpul ne permite, le gătim împreună, acasă. De curând a reușit să mă surprindă cu niște combinații excelente de gust! Cred că ar fi fost interesant să participăm în echipă la Chefi la cuțite, ne completăm bine și în bucătărie! De sărbători, sarcinile sunt împărțite, mesele le pregătim mereu împreună”, a spus acesta.

 

Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți talentați, juniori pasionați de gătit, sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cei mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, unde au o șansă de a demonstra că au sarea și piperul necesare pentru a ajunge în marea finală și a obține premiul de 10.000 de Euro.

 

Noul sezon Chefi la cuțite dedicat familiilor are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1.

 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te