; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Battle 12 General (7) 31 mai 2021

Chef Scărlătescu, dispută în platoul „Chefi la cuțite”, la Antena 1. Cine va pleca acasă după duelul individual

31 May 2021

Cuțitele vor scoate scântei în confruntarea cu numărul doisprezece din sezonul 9 „Chefi la cuțite', difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30. Bucătarii au trecut deja de jumătatea concursului, iar fiecare dintre cei rămași visează cu ochii deschiși la un loc un semifinală. Tocmai din acest motiv, prieteniile formate de-a lungul concursului vor fi umbrite de strategii pe cont propriu:

De astăzi începe o bătălie între noi. Nu doar între echipe, ci și între cei din echipe, pentru că ne apropiem cu pași repezi de semifinală unde vom găti singuri. Mă voi bucura dacă colegii mei vor greși. Eu trebuie să rămân, ei să plece', va mărturisi Enzo, din echipa mov condusă de chef Cătălin Scărlătescu.

 Vezi galeria foto >

Disensiunile își fac apariția, iar orgoliile și dorința de a demonstra că merită un loc în bucătăria celui mai iubit show culinar dau naștere declarațiilor tăioase între concurenți.

„Amatorii au luat note mari în probele individuale, iar bucătarii note mici!', este de părere Valentina, din echipa mov.

Agitația confruntării difuzată în această seară va fi stârnită de o amuletă importantă folosită de chef Sorin Bontea, dar și de o tematică impusă de Irina Fodor:

„Tema de astăzi o să te supere, Cătălin, pentru că azi este vorba despre artă'.

Convins de faptul că înainte de a fi o artă, bucătăria este strict știință, chef Scărlătescu va isca o mică dispută în platou:

„Care este arta într-o omletă?! Din experiența personală, de prima dată când am pus mâna pe o tigaie și până în ziua de astăzi nu am făcut altceva decât să mă conving că bucătăria este o știință!', e de părere juratul.

În acest moment al competiției, fiecare dintre cele trei echipe a adjucat câte trei victorii în confruntări, iar alte două s-au sfârșit la egalitate. Diseară, chef Florin este hotărât să rescrie clasamentul:

„Pentru statistică ar fi bine dacă echipa albastră ar câștiga prima al patrulea battle!'.

Cum va arăta confruntarea, ce farfurii vor pune pe masa juraților bucătarii, dar și cine va pleca acasă în urma duelului individual, telespectatorii Antena 1 pot afla în această seară, de la 20:30, în cea mai nouă ediție Chefi la cuțite.

Eliminare surprinzătoare, duminică, la „Chefi la cuțite'

Aseară, Paul Vasile, cuțit de aur eliminat din echipa lui chef Sorin Bontea în ediția trecută, dar salvat de chef Cătălin Scărlătescu, a obținut pentru a doua oară în acest sezon cel mai mic punctaj.

Paul, cuțit de aur, data trecută ai scăpat, însă de data asta nu mai am nicio amuletă ca să te pot salva', a spus chef Cătălin dezamăgit.

Așa se face că Paul a părăsit aseară competiția, fiind primul cuțit de aur eliminat din concurs în sezonul 9 „Chefi la cuțite':

Nu degeaba i-am dat cuțitul de aur în audiții, este un bucătar foarte bun. Dar mi-a spus că nu rezistă presiunii de genul acesta iar asta s-a resimțit în mâncarea lui', a mărturisit fostul său mentor, chef Sorin.

'Mă simt ușurat. Chefi la cuțite este o mare provocare, nu este cum se vede la televizor, e mult, mult mai greu de atât! O să gătesc cu voi în finală!', a adăugat concurentul cu ochii în lacrimi.

 Vezi galeria foto >
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare