Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Chef Richard Abou Zaki, revedere emoționantă cu Chef Massimo Bottura. „Am simțit că m-am întors la începuturile mele”

de Roxana Mirea,

Chef Richard Abou Zaki a avut parte de un moment memorabil. Juratul de la „Chefi la cuțite”, emisiune difuzată la Antena 1, s-a revăzut cu Chef Massimo Bottura, numele de legendă al bucătăriei italiene.  

Chef Richard Abou Zaki s-a revăzut cu Chef Massimo Bottura    

Moment memorabil pentru Chef Richard Abou Zaki weekend-ul trecut: juratul „Chefi la cuțite” s-a întâlnit cu Chef Massimo Bottura, numele de legendă al bucătăriei italiene, alături de care a lucrat aproape patru ani. „Am fost la cină într-unul dintre restaurantele lui și acesta a fost un prilej minunat să ne reîntâlnim și să stăm de vorbă. Nu ne mai văzuserăm de doi ani, am povestit fiecare despre provocările antreprenoriale ale fiecăruia. Și este impresionant că, după atât timp, secretul pentru acest Chef care a scris istorie în gastronomie, este același: să muncești mult, cu dedicație și modestie, și să nu renunți până obții ceea ce-ți dorești”, a povestit Chef Richard Abou Zaki.  

Întâlnirea asta memorabilă mi-a adus totodată sentimentul nostalgiei – am simțit că m-am întors la începuturile mele. Pentru că Bottura, cea mai influentă persoană din domeniul culinar, este omul alături de care am crescut în bucătărie, care m-a învățat enorm. De aceea pot spune că parte din meritul a tot ceea ce am realizat în viață îi revine și lui Chef Bottura, care a pus bazele mele în bucătărie la Osteria Francescana”, a mai declarat Chef Abou Zaki, care a lucrat aproape patru ani ca sous-chef la restaurantul cu trei stele Michelin Osteria Francescana. Fondat de Bottura în 1995, cu doar 12 mese, Osteria Francescana a fost clasat pe locul 1 pe lista celor mai bune 50 de restaurante din lume de două ori – iar azi rămâne un restaurant de referință, printre cele mai bune din lume, cu o listă de așteptare pentru rezervări interminabilă.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

După anii petrecuți alături de Bottura, care au desăvârșit formarea lui profesională, Chef Richard a deschis primul său restaurant, Retroscena, care a obținut o stea Michelin la numai 8 luni de la inaugurare. Maestrul avangardist al gastronomiei italiene, cel care a reinventat bucătăria Italiei, Chef Bottura și-a extins în întreaga lume forța creațiilor sale culinare și a viziunii sale care inspiră generație după generație de bucătari de top. Restauratorul italian, care a pus Modena (locul unde se află Osteria) pe harta gastronomiei mondiale, își păstrează distincția de ”cel mai bun Chef din lume”, făcând parte din Top 100 cei mai influenți oameni din lume alcătuit de revista Time. 

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te