; s
Florin Dumitrescu, unul dintre juraţii “MasterChef” (Pro TV), a devenit tatăl unei fetiţe de nota 10 şi 2.180 kilograme.
Ieri, pe 10 iunie, iubita lui Florin, Cristina, a adus pe lume o fetiţă ce va purta numele de Ava Elisabeta.
“Cel mai frumos moment din viaţa mea tocmai s-a petrecut! Sunt un tătic fericit şi le mulţumesc celor de la Regina Maria pentru tot! Ava Elisabeta is here!”, a scris Chef Florin pe Facebook.
Juratul “MasterChef” a mărturisit că naşterea fetiţei lui l-a luat prin surprindere.
„Trebuia să nască miercuri, dar astăzi am venit să facem un antibiotic şi ni s-a spus că ar fi mai bine să rămânem aici şi să ne întoarcem trei acasă. Aşa că m-a cam luat pe nepregătite, nu am apucat nici să mă bărbieresc. Am o fetiţă sănătoasă care seamănă cu mine perfect. Pe o scară de la 1 la 3000, sunt emoţionat de 3001″, a spus acesta, la “Happy Hour” (Pro TV).
Ava Elisabeta este primul copil al cuplului, iar numele Ava Elisabeta nu a fost la întâmplare:
“Ava semnifică omul lui Dumnezeu', predestinat lui Dumnezeu', iar în greacă înseamnă părinte'. Iar Elisabeta înseamnă dar de la Dumnezeu'. În plus, pentru noi are şi o altă însemnătate prin prisma faptului că pe străbunica mea a chemat-o aşa, dar şi pe mama Cristinei”, a declarat Florin pentru Libertatea.