Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Chef Florin Dumitrescu a cântat în corul bisericii

de Redactia Tvmania

Săptămâna de dinaintea Paștelui aduce la „Chefi la cuțite” o provocare pentru chefi: meniul de post. Pentru că suntem în perioada în care acesta se află pe mesele mai tuturor românilor, și ediția de luni, difuzată la Antena 1 de la ora 20.30, propune celor trei echipe realizarea unui astfel de meniu.

Prilej pentru chef Florin Dumitrescu să își amintească de perioada copilăriei, când obișnuia să cânte la biserică. „Bunica mea era o persoană foarte credincioasă și mă creștea și pe mine în același spirit. Tocmai de aceea până la vârsta de 12 ani am cântat în corul bisericii. Ba mai mult, când eram micuț îmi amintesc că am și stat două săptămâni la o mănăstire. Iar meniul de post, bucatele mănăstirești, nu îmi sunt străine”, a mărturisit acesta, hotărât să facă impresie bună la proba de la „Chefi la cuțite”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te