Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Charlize theron

Charlize Theron își dorește o continuare a peliculei „Vechea gardă”

13 July 2020

Charlize Theron (44 de ani) este entuziasmată de posibilitatea de-a apărea în continuarea proaspăt lansatului film de acțiune Netflix „Vechea gardă', în care a jucat rolul principal, informează femalefirst.co.uk. 

Actrița a declarat pentru Total Film că se discută deja despre o posibilă continuare, iar reluarea rolului lui Andy (Andromaca din Sciția), conducătoarea grupului de mercenari nemuritori, o încântă extraordinar. Regizoarea filmului, Gina Prince-Bythewood, este cât se poate de deschisă față de ideea unui sequel și deja le-a dezvăluit celor de la GamesRadar+ câteva amănunte despre ce ar putea aștepta fanii de la noua poveste. 

Ea a spus că următorul film va fi inspirat de benzile desenate ale lui Greg Rucka și că noua nemuritoare care apare în ultima secvență din „Vechea gardă', Quynh (care făcuse parte din grup cândva și fusese întemnițată 500 de ani pe fundul mării), nu poate aduce cu ea decât noi tensiuni și confruntări.

„De asemenea, vor apărea noi conflicte între muritori și nemuritori, noi antagoniști, așa că vom păstra în film echilibrul care există mereu în benzile desenate'. 

Charlize Theron, care s-a identificat total cu noul ei personaj, povestește că nu a știut ce sunt acelea benzi desenate până la șaisprezece ani. Ea a crescut într-o micuță comunitate de fermieri din afara orășelului Benoni, situat în zona Johannesburg din Africa de Sud, și povestește că nici ea, nici copiii vecinilor n-au avut la dispoziție benzi desenate. „Prima oară când am văzut una a fost când aveam 16 ani și atunci mi s-a părut senzațională', spune ea. 

  

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare