Potrivit FemaleFirst.co.uk, lui Sheen, care a fost concediat din serial la începutul anului, după o serie de ieşiri bizare şi excese cu alcoolul şi drogurile, experienţa vizionării primului episod fără el în rolul celebrului Charlie Harper i s-a părut „bizară”, dar a fost foarte impresionat.
„A fost o noapte mare pentru toată lumea, pentru serial, pentru noi, pentru mine”, a declarat Sheen. „Cred că toată lumea a câştigat. Cred că episodul a fost foarte bun, iar Ashton a fost minunat!”.
„A fost un pic bizar să-l urmăresc, dar da, m-a impresionat cam tot ce au făcut”, a adăugat el.