Homepage  / Articole

Charlie Sheen, de la bal direct la spital

Charlie Sheen, de la bal direct la spital

de Redactia Tvmania

Presa vuieşte de zvonuri despre Charlie Sheen (45 ani), din cauza unui eveniment care a avut loc zilele acestea. Se pare că actorul a fost spitalizat de urgenţă şi şi-a petrecut întreaga zi de marţi, 26 octombrie, sub observaţia medicilor, scrie people.com. Cel mai probabil, aceste evenimente îi vor garanta o nouă sesiune de dezalcoolizare.

.

Daily Mail scrie despre Charlie Sheen că a fost găsit în toiul nopţii, dezbrăcat şi în stare avansată de ebrietate, în camera sa de hotel din New York, alături de o prostituată.

Zvonurile spun că din camera actorului s-au auzit zgomote puternice, scaune trântite şi că unul dintre candelabre a fost distrus.  Revista “Life & Style” scrie că prostituata a fost găsită complet dezbrăcată, încuiată într-un dulap.

După întâlnirea fulger dintre gărzi, prostituată şi actor, Sheen a ales între cele două opţiuni valabile: la spital sau la poliţie. A ales-o pe prima.

Fosta sa soţie, Denise Richards – care a divorţat de Sheen cu patru ani în urmă şi care la un moment dat a obţinut chiar şi un ordin de restricţie pentru acesta – era cazată într-una din camerele alăturate împreună cu cele două fete ale lor, Sam şi Lola. Aceasta şi-a lăsat copii cu o bonă şi a plecat cu fostul soţ spre spital.

.

Fosta soţie refuză să clarifice zvonurile

Persoana care pare să ştie cele mai multe despre acest incident este fosta sa soţie, dar ea  este mai mult decât secretoasă cu privire la întâmplări, din cauza copiilor.

Declaraţia sa, acordată marţi în cadrul “The Joy Behar Show” şi citată de people.com sună cam aşa : “Este minunat, ne-am înţeles bine mai ales în ultimul an, chiar un an şi jumătate. Facem tot posibilul, aşa că, legat de această situaţie, încerc să le protejez pe fete(n.r. Sam şi Lola) cât de mult pot.”

“Formidabilul” a fost găsit într-o cameră de hotel din New York şi a fost internat cu diagnosticul de intoxicaţie, potrivit unor surse din poliţie, iar purtătorul său de cuvânt spune că este vorba de o reacţie alergică la medicamente. Denise a refuzat să dezvăluie ce ştie şi a menţionat că publicul va afla detalii doar de la Charlie, dacă acesta doreşte să le facă publice.

“Fetele mele au cinci, respectiv şase ani. Sunt la o vârstă la care încep să înţeleagă, nu au habar de nimic din ce s-a întâmplat…multe din istoriile noastre s-au petrecut când ele erau mult mai mici şi sunt fericită că lucrurile s-au întâmplat aşa,” a spus fosta soţie a lui Sheen.

Reprezentantul oficial al actorului a anunţat că acesta a fost externat, că va reveni în Los Angeles în cursul zilei de astăzi şi că  zvonurile sunt pure speculaţii.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton