Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cezar

Contratenorul Cezar va cânta “It’s My Life” la Malmö

11 March 2013

În cadrul Selecţiei Naţionale Eurovision, difuzată de TVR 1, pe 9 martie, câştigător a fost desemnat contratenorul Cezar Ouatu, fiul regretatului flautist Florian Ouatu, cunoscut sub numele de “The Voice”.

Artistul de 33 de ani a interpretat piesa Its My Life' şi a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor (9.774, dintr-un total de 42.567), obţinând 12 puncte din partea acestora, cărora li s-au adăugat 8 puncte de la juriul de specialitate.

Locul al doilea a fost obţinut de Electric Fence, cu 19 puncte, iar al treilea Luminiţa Anghel. Robert Turcescu şi Casa Presei s-au clasat pe a patra poziţie (2 puncte juriu şi 10 televot).

Emoţionat până la lacrimi, artistul a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă împlinirea visului său:

„Le mulţumesc fanilor! Nu e nimic fals, datorită vouă am ajuns aici şi datorită vouă trăiesc un vis. Până în urmă cu puţin timp, nu eram cunoscut în ţară, iar în trei săptămâni am câştigat atâţia prieteni! Mulţumesc mult familiei, fraţilor mei de acasă, mamei mele şi tatălui, care mă priveşte din cer'.

La rândul său, Dan Manoliu, organizatorul Selecţiei Naţionale, s-a arătat entuziasmat de rezultatele concursului:

„Echipa care a realizat Eurovisionul în acest an a avut un singur scop: ca toţi interpreţii să fie mulţumiţi de condiţiile create de TVR. A fost o surpriză pentru mine votul lui Ştefan Naftanăilă, care este un profesionist al radioului public, dar criteriile după care a votat îi aparţin în totalitate. Le mulţumesc prezentatorilor, care pentru noi, cu toate că sunt patru mari vedete, s-au supus unui program extrem de dur şi au făcut faţă cu brio provocării de a prezenta selecţia naţională. Cezar Ouatu, prin vocea sa, aşezată de compoziţia lui Cristian Faur, nu are decât două opţiuni: să ducă România în finală şi apoi foarte sus'.

Piesa interpretată de Cezar, Its My Life', va reprezenta România la cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision din 16 mai de la Malmö, din Suedia.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare