Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Image

Certificatul de naştere al fiului Ducilor de Sussex a fost făcut public, elucidând marile mistere: unde s-a născut de fapt şi care e ocupaţia oficială a ducesei

20 May 2019

Naşterea primului copil al Ducilor de Sussex a fost învăluită în mister, însă odată cu publicarea certificatului de naştere s-au clarificat mai multe lucruri, inclusiv locul în care a venit pe lume, un aspect care a stârnit numeroase speculaţii. De asemenea, oamenii au aflat şi ocupaţia oficială a soţiei Prinţului Harry. 

Certificatul de naştere al lui Archie Harrison Mountbatten-Windsor, bebeluşul Prinţului Harry (34 de ani) şi al Ducesei Meghan (37 de ani), a fost făcut public, elucidând toate misterele ce i-au înconjurat venirea pe lume.   

Spre deosebire de doamnele din familia regală britanică, Meghan Markle nu a dezvăluit locul în care va naşte. Conform mai multor surse, planul iniţial a fost ca fericitul eveniment să aibă loc în inimitatea căminului, însă pentru că sarcina a întârziat, iar fosta actriţa are o vârstă ce ridică unele riscuri, ea a fost transportată la spital cu doar câteva ore înainte de naştere. Aşadar, potrivit documentului, Ducesa Meghan a născut la clinica privată Porland din Westminster, unde costurile unei naşteri încep de la 7.000 de euro, potrivit BBC.   

De regulă, naşterile regale au avut loc la Spitalul St. Mary din Londra, ales atât de Prinţesa Diana, cât şi de Ducesa de Cambridge, Kate Middleton. Totuşi, la clinica privată aleasă de Meghan le-a născut şi Sarah, Ducesa de York, pe verişoarele Prinţului Harry, prinţesele Beatrice şi Eugenie.   

Totodată, cerificatul de naştere al lui Archie confirmă data la care a venit pe lume ca fiind 6 mai, după ce au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora Ducesa Meghan ar fi născut cu câteva zile înainte de a face anunţul.    Un lucru interesant pe care îl mai aflăm este ocupaţia oficială a Ducesei Meghan. Ei bine, în dreptul rubricii scrie… Prinţesa Marii Britanii. Deşi titlul primit după căsătoria cu Prinţul Harry a fost de ducesă, teoretic Meghan este prinţesă. 

 

â

 

 

 

Certificatul de naştere este semnat de Prinţul Harry şi, în ciuda faptului că Archie face parte din familia regală britanică, documentul nu a fost semnat de un membru din conducerea clinicii private, aşa cum se obişnuieşte, ci de un funcţionar. Asta arată că micuţul bebeluş regal nu a avut parte de tratament special. 

Meghan şi Harry au decis ca fiul lor să nu primească un titlu regal şi nici măcar pe cel nobiliar pe care l-ar fi moştenit de la tatăl său, respectiv conte de Dumbarton. De altfel, Regina ar fi putut să-i acorde titlul de prinţ, aşa cum a făcut în cazul celor trei copii ai Ducilor de Cambridge. 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare