Celia este însărcinată pentru a doua oară
Celia, în vârstă de 37 de ani, este însărcinată pentru a doua oară. Ea și soțul ei, Ardeli Ancuța, sunt în culmea fericirii și așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Cei doi mai au împreună un băiețel în vârstă de 7 ani, Angelo.
În urmă cu trei ani, artista a trecut prin momente cumplite după ce a pierdut o sarcină. De data aceasta, Celia a ținut secretă sarcina. Aceasta ar fi deja însărcinată în luna a cincea, iar copilul ar urma să vină pe lume la începutul lui 2022.
„Nu pot să vorbesc, acum, dar mulțumesc pentru felicitări”, a spus Celia, după ce a fost contactată de Fanatik și întrebată despre sarcină.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Artista a publicat primele imagini cu burtica de gravidă
Ei bine, la scurt timp, artista a publicat primele imagini cu burtica de graviduță și a făcut public faptul că urmează să devină mamă pentru a doua oară.
„Ieri a fost ziua mea, ❤️m-am nascut in acea zi in care bat clopotele in mai toate bisericile din Tara. 🤍 O zi plina de rugaciune, in care probabil si cerul zambeste 🙂 chiar m-am abtinut tare sa nu postez, desi mi-as fi dorit sa impartasesc bucuria cu voi de ziua mea, am ales sa mai tinem minunata veste pentru noi ceva timp. Totusi s-a intamplat ca altcineva sa dea vestea in locul nostru de ziua mea, iar acum , cum as putea sa neg cea mai mare bucurie a noastra? E o binecuvantate faptul ca dupa lungi incercari am reusit! 🙏
Puterile Ceresti sa fie zid puternic de protectie pentru familia mea, e dorinta pe care o am de ziua mea, caci familia noastra se mareste cu inca un sufletel! 🤍🙏❤️ Aceleasi ganduri curate le trimit catre voi, protectie Divina si o zi minunata sa aveti !”, a scris Celia pe Instagram.
Celia a pierdut o sarcină acum 3 ani
În urmă cu trei ani, artista a pierdut o sarcină, lucru care a fost o lovitură cumplită pentru ea.
„Acest copil a venit într-un moment greu pentru soțul meu, atunci când el și-a pierdut tatăl, dar nu știu de ce s-a răzgândit (n.r.- copilul) și s-a gândit că trebuie să meargă într-o lume mai bună. În prima luna (n.r.- de la pierderea sarcinii) mi-a fost extraordinar de greu și am plecat în Australia.
Nu aș fi putut să rămân aici. Sunt convinsă că am o armata de îngeri care mă protejează de sus. Mă gândesc că poate Dumnezeu m-a protejat. Dacă la examenul acela morfologic aș fi aflat că are o problemă (n.r.- copilul) eu nu aș fi putut să fac un avort”, a mărturisit Celia, cu lacrimi in ochi, la Kanal D acum mai bine de trei ani.
Sursa Foto: Instagram
Citește și: