Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Celebrul sitcom cu Tim Allen, "Home Improvement", începe la Universal Channel

de Redactia Tvmania

Primul sezon al serialului „Să bricolăm în familie” („Home Improvement”), celebrul sitcom cu Tim Allen, începe azi, 4 noiembrie, la ora 17:00, la Universal Channel. De luni până vineri, de la ora 17:00, vor fi difuzate câte două episoade.

Tim Taylor (Tim Allen), personajul principal al serialului care a rulat în Statele Unite din septembrie 1991 până în mai 1999, este un meşter priceput la toate, gazda emisiunii de proiecte casnice şi bricolaj „Tool Time”, pe un post TV local. Înarmat cu centura lui de scule şi nenumărate unelte electrice, Tim vede în fiecare nou proiect o şansă de a-şi dovedi masculinitatea. Zgomotul unui motor, mirosul electricităţii: asta declanşează masculinintatea primară ascunsă în interiorul fiecărui bărbat modern, crede Tim.

Dar pentru un tip al cărui răspuns la orice problemă casnică este „mai multă putere!”, Tim Taylor nu prea ştie cum să se facă ascultat în propria casă. Şi asta pentru că Jill (Patricia Richardson), iubitoarea lui soţie, care îi stă alături de 11 ani, îşi cunoaşte mult prea bine soţul pasionat de scule şi unelte. Poate că pe micul ecran Tim este „Domnul Repară-Tot”, dar când pune ochii pe electrocasnicele lor, Jill ştie cel mai bine că trebuie să-l ţină la distanţă de ele – şi nu doar pentru că de fiecare dată când Tim încearcă să repare ceva trebuie sunaţi pompierii.

Mamă a trei băieţi, Brad (Zachery Ty Bryan), Randy (Jonathan Taylor Thomas) şi Mark (Taran Smith), Jill ştie prea bine cum să ţină sub control băieţii năzdrăvani, fie că aceştia au 7 sau 37 de ani.

Deşi Tim şi Jill se iubesc unul pe celălalt şi îşi iubesc mult băieţii, au o problemă majoră: comunicarea. Ea nu înţelege cum gândesc bărbaţii. El nu înţelege cum gândesc femeile. De fiecare dată când Tim are o problemă, apelează pentru un sfat la vecinul lui excentric, Wilson (Earl Hindman). Acesta îi este în acelaşi timp mentor, preot care îi ascultă confesiunile şi guru – un corn al abundenţei de sfaturi înţelepte despre cum să fii un bărbat, un tată şi un soţ cât mai bun.

Discuţiile lui Wilson îl ajută pe Tim să-şi rezolve problemele şi îl fac mereu să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi şi cu mariajul său. Dacă ar putea să o convingă şi pe Jill să-l lase să schimbe cablurile de la maşina de spălat, ce bine ar fi…

Serialul este produs de Touchstone Television și Wind Dancer Productions și este creat de Carmen Finestra, David McFadzean și Matt Williams.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te