Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock
La gala Premiilor Oscar 2022, Will Smith a urcat pe scenă și l-a pălmuit puternic pe Chris Rock, care a prezentat nominalizările la categoria „Cel mai bun documentar”. Actorul de comedie și-a început momentul cu diverse glume. Una dintre glume a avut-o ca protagonistă pe Jada Pinkett-Smith, soția lui Will Smith, lucru care l-a înfuriat teribil pe actor. Chiar dacă, inițial, a părut și el amuzat de gluma lui Rock, ulterior Will Smith a urcat pe scenă și l-a lovit pe actorul de comedie, spre uimirea tuturor.
După acest incident, în decursul galei, Will Smith a fost desemnat câștigătrul categoriei „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul din filmul „Regele Richard / King Richard”. El a cerut scuze Academiei și colegilor lui, însă a omis să îi ceară iertare și lui Chris Rock, lucru pe care l-a făcut mai târziu, printr-un mesaj public postat pe rețelele sociale. Cu siguranță, întreg incidentul va rămâne în istoria Premiilor Oscar.
Robert Opal a alergat dezbrăcat pe scenă
Un alt moment care a rămas în istoria premilor Oscar s-a petrecut în 1974, iar protagonistul a fost Robert Opel, un fotograf american. El s-a furișat în culise, dându-se drept jurnalist pentru a putea obține accesul pe scenă. Ei bine, el a dat buzna pe scenă și a alergat complet dezbrăcat pe lângă David Niven, care o prezenta pe Elizabeth Taylor.
Inițial, David Niven a părut dezorientat și puțin amuzat de cele întâmplate, însă și-a recuperat rapid calmul. Chiar dacă nu au fost niciodată cunoscute adevăratete motive pentru care Robert Opel a acționat în modul acesta, cert este că fapta sa l-a transformat într-o celebritate.
Marlon Brando a refuzat premiul Oscar
Printre cele mai șocante momente din istoria Premiilor Oscar se numără și cel din 1972, când actorul Marlon Brando a respins statueta pentru cel mai bun actor pentru clasicul „The Godfather”, pentru rolul lui Don Vito Corleone. El a refuzat să urce pe scenă și a trimis-o în schimb pe Sacheen Littlefeather, cu un discurs de 15 pagini. Aceasta a explicat că Marlon Brando a respins premiul pentru a protesta împotriva tratamentului acordat indienilor americani în industria cinematigrafică. Sacheen nu a putut să citească întreg discursul și a fost huiduită de figuri precum John Wayne și Clint Eastwood, care s-au numărat printre cei prezenți, potrivit peopleenespanol.com.
Angelina Jolie și-a sărutat pasional fratele
În anul 2000, Angelina Jolie a câștigat un Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru filmul „Girl, Interrupted”. Ea a fost însoțită la ceremonia de decernare a premiilor și de fratele ei James Haven. În discursul ei de mulțumire pentru premiu, Angelina Jolie a spus „sunt atât de îndrăgostită de fratele meu acum”.
La petrecerea de după gala Oscar, Angelina Jolie și-a sărutat pasional fratele, iar momentul a fost surprins de camerele de fotografiat.
Sean Penn, acuzat de rasism
În anul 2015, Alejandro González Iñárritu a câștigat Oscarul pentru cel mai bun regizor pentru filmul „Birdman”. Actorul Sean Penn a fost invitat să prezinte nominalizările la această categorie. Înainte de a anunța numele câștigătorului, Sean Penn a spus: „Cine i-a dat acestui nenorocit cartea verde?”, făcând astfel o glumă despre statutul de imigrant.
Ei bine, gluma nu a fost pe placul tuturor, așa că actorul a fost acuzat de rasism. Totuși, Iñárritu a spus în culise la ceremonie că nu poate fi deranjat de glumă. „Mi s-a părut amuzant”, a spus el. Între Alejandro González Iñárritu și Sean Penn exista o relație strânsă de prietenie.
Michael Moore, atac la adresa președintelui George Bush
În 2003, actorul, comediantul, regizorul și producătorul Michael Moore a fost huiduit după ce a urcat pe scenă pentru a accepta statueta pentru cel mai bun documentar pentru filmul său „Bowling for Columbine”. Discursul său despre războiul din Irak și atacurile sale asupra fostului președinte George W. Bush clar nu au fost pe placul tuturor.
În discursul său înflăcărat, el a spus de mai multe ori: „Să-ți fie rusine, domnule Bush”, însă cuvintele sale au fost întâmpinate de huiduieli.
Gafă uriasă la Gala Oscar 2017
Acesta este fără doar și poate unul dintre cele mai șocante momente din istoria Premiilor Oscar. Cel mai important moment al galei Oscar 2017 – anunţarea celui mai bun film al anului – a fost stricat de o încurcătură penibilă: „La La Land” a fost declarat învingător în mod eronat, deşi „Moonlight” era câştigătorul de drept.
Pentru a anunţa câştigătorul categoriei „cel mai bun film al anului”, au urcat pe scenă veteranii Warren Beatty şi Faye Dunaway. Beatty a primit însă plicul greşit şi, deşi a ezitat câteva momente, l-a înmânat lui Dunaway, care a citit până la urmă numele filmului de pe carton: „La La Land”. Toată echipa filmului, cu Emma Stone şi Ryan Gosling în frunte, a urcat pe scenă, au început mulţumirile, când…
Surpriză! Într-o agitaţie şi confuzie generale, un producător a explicat că e vorba de o greşeală şi că „Moonlight”, nu „La La Land”, a luat premiul.
Adrien Brody, sărut pasional la Oscar 2003
Adrien Brody a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 2003, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul „Pianistul”, în regia lui Roman Polanski. Când a primit încântătoarea veste, actorul nu și-a putut reprima impulsurile. El a urcat pe scenă și a sărutat-o cu pasiune pe Halle Berry, prezentatoare premiului. Halle Berry de-abia a avut timp să reacționeze când s-a trezit brusc în brațele lui Adrien Brody.
Citește și: