Acum 50-60 de ani, în Cetatea Filmului american existau angajaţi care şifonau pantalonii de pijama, vopseau frunzele pomilor şi eliminau ecourile din scenă. Astăzi, joburile sunt diferite, dar la fel de ciudate.
Acum 50-60 de ani, în Cetatea Filmului american existau angajaţi care şifonau pantalonii de pijama, vopseau frunzele pomilor şi eliminau ecourile din scenă. Astăzi, joburile sunt diferite, dar la fel de ciudate.
La Hollywood, există din vremuri imemoriale angajaţi care fac cele mai trăsnite meserii. Pe vremea filmelor alb-negru, cele mai ciudate joburi includeau furnizarea de animale dresate (de la câini, până la gâşte) ori portretizarea unor figuri istorice celebre.
Şifonatorul de pantaloni se asigura că hainele în care, chipurile, dormea un personaj, nu sunt călcate la dungă. Îndreptătorul de pălării şi de abajururi se asigura că lămpile şi pălăriile nu stau prost (din unele unghiuri, acestea pot apărea strâmbe pe capul actorilor, chiar dacă sunt puse drept). Înverzitorul de frunze vopsea în verde copacii şi tufişurile din platou, care se ofileau sub lumina puternică a reflectoarelor. Detectorul de ecouri asculta cu atenţie pe platouri şi elimina ecourile prin repoziţionarea rechizitei. Scriitorul de scrisori îşi împrumuta caligrafia excelentă actorilor din film care scriau un cec sau o recipisă.
La scăldat
Astăzi, cele mai trăsnite slujbe din Cetatea Filmului implică efecte speciale de ultimă generaţie, iar revista „Empire” a scris despre câteva dintre aceste joburi cu titulaturi trăsnite. De exemplu, Thomas Floutz este un make-up artist prolific, dar şi un antrenor de… căzi de baie! Mai exact, Floutz a fost angajat pe platourile de la „Vânătorii de fantome II” (1989), pentru a face o cadă să pară posedată. În scena în cauză, apa de la robinetul căzii se transformă într-un lichid vâscos, care atacă tot în cale. Cum a creat Floutz efectul? Cada a fost, de fapt, o miniatură din cauciuc, pe care acesta a modelat-o astfel încât să arate ca o gură, cu limba scoasă, gata de atac.
Mai ţineţi minte scenele de deschidere din seria „Uite cine vorbeşte”? Mândrul autor al imaginilor din uter, cu spermatozoizi, din partea a doua – „Uite cine cu cine vorbeşte” (1990) – este Blair Clark. Efectul a fost obţinut cu ajutorul siliconului modelat şi umplut cu bile, pentru a crea efectul de greutate, în timpul căderii prin apă. De atunci i se spune doar „dresorul de spermatozoizi”.
Papa bun
Când vine vorba despre mâncare pe platouri, producătorii apelează cu încredere la stilistul alimentar Bonnie Belknap. Aceasta confecţionează înlocuitori comestibili pentru mâncăruri ciudate, pe care actorii nu le-ar consuma la fiecare dublă (cum sunt scoicile).
Pentru „Waterworld – Lumea apelor” (1995) a creat şobolani din carne de vită, la „Mireasa e iubita mea!” (2008) a inventat pot pourri comestibil, iar pentru „Hook” (1991) a creat copaci şi o navă din ciocolată, o armă care trăgea cu bomboane, o carieră bună de mâncat, cu bolovani din zahăr, şopârle şi şerpi gustoşi. „Steven a fost entuziasmat!”, a explicat Belknap pentru „Empire”.
Şi dacă au nevoie de un animal colorat cu expertiză, echipele de filmare se îndreaptă spre Douglas White, care a contribuit la „Regele pescar” (1991). Regizorul Terry Gilliam dorea ca armăsarul Cavalerului Roşu din poveste să fie vopsit ca o maşină din anii ’50, rezultatul fiind obţinut cu henna.
Text: Monica Popescu