Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Cele mai bune thrillere din toate timpurile. Top 10 filme care ne dau fiori reci

de Andreea Hentea,

De la „Vertigo” și „Psycho” ale lui Hitchcock până la clasicele mai moderne precum „Parasite” și „Se7en”, iată un clasament al celor mai bune filme thriller realizate vreodată.

Un clasament al celor mai bune 30 de filme din genul thriller realizate vreodată a fost alcătuit de collider.com. Iată ce titluri au ocupat primele cinci locuri – după trecerea în revistă a unor clasice ca „Vertigo” și „Psycho”, ajungând la mai recentele „Se7en” și „Parazit” – și care sunt motivațiile autorilor textului.

Subiectiv, ca toate clasamentele, articolul publicat de collider.com situează pe locurile 10-6 filme ca superbul „La nord prin nord-vest” (1959), semnat tot de Hitchcock sau răscolitorul „Șoferul de taxi” (1976), al lui Martin Scorsese. Pe următoarele locuri întâlnim alte filme de neuitat – „Blow Out” (1981), al lui Brian DePalma, „Filiera franceză” (1971), al recent dispărutului William Friedkin, frisonantul „Se7en” (1995), al lui David Fincher sau fabulosul „Conversația” (1974), al lui Francis Ford Coppola.

10 – Conversația (1974)

Regizorul Francis Ford Coppola a realizat „Conversația” exact în intervalul dintre alte două capodopere ale sale: „Nașul” și „Nașul II”. Expertul în supraveghere Harry Caul (Gene Hackman) e angajat să înregistreze conversația unui cuplu de tineri (Cindy Williams și Frederic Forrest), în drumul lor spre San Francisco Union Square. El are o criză de conștiință în momentul în care își dă seama că tinerii vor fi omorâți. Trei nominalizări la Oscar.

9 – Filiera franceză (1971)

Jimmy „Popeye” Doyle (Hackman) și partenerul său, Buddy Russo (Roy Scheider), sunt doi polițiști care încearcă să descopere cum și când intră transporturile de heroină în SUA. Jimmy este ușor cinic și aproape obsedat de munca lui. Buddy, pe de altă parte, pare foarte preocupat să nu deranjeze pe nimeni. Certurile dintre ei sunt frecvente, iar ancheta avansează grație flerului și rezistenței la efort ale protagoniștilor.

Bănuielile lor cad asupra lui Alain Charmer, șeful traficanților din Franța. Pentru a ajunge la filiera franceză, cei doi cercetează un cuplu care urmează să primească un colet din această țară. Filmul a avut un buget de 1,5 milioane de dolari, dar producãtorii l-au depășit cu 300.000. În total, pelicula lui William Friedkin a câștigat cinci Oscaruri, inclusiv pentru cel mai bun actor în rol principal (Gene Hackman).

8 – Blow Out (1981)

Jack (John Travolta) este un inginer de sunet care lucrează mai ales pentru coloanele sonore ale filmelor horror. Într-o seară, el înregistrează zgomotul unei mașini, dar, pe măsură ce ascultă și reascultă înregistrarea, își dă seama că s-a petrecut ceva înfricoșător, iar viața lui este în pericol. Filmul lui Brian De Palma s-a dorit a fi un omagiu adus lui Michelangelo Antonioni și peliculei sale din 1966, „Blow-Up”.

7 – Șoferul de taxi (1976)

Acesta este filmul în care Robert De Niro rostește celebra replică: „You Talkin’ To Me?”. Actorul îl interpretează pe Travis Bickle, un veteran al războiului din Vietnam, ce lucrează ca șofer de taxi în New York-ul anilor ’70.

Cufundat în propriile frustrări, Travis ia pulsul străzii și condamnă, mai mult sau mai puțin tacit, mizeria umană. Prin taxiul lui se perindă tot felul de personaje: Betsy (Cybill Shepherd), o activistă implicată în politică sau Iris (Jodie Foster), o adolescentă prostituată pe care acesta încearcă să o convingă să renunțe la meserie. Pentru a intra cât mai bine în rol, De Niro a „lucrat” câteva zile ca taximetrist. Pentru că Jodie Foster era prea mică la acea vreme pentru unele scene, a fost folosită ca dublură sora mai mare a actriței, Connie. Într-un rol secundar apare chiar regizorul Martin Scorsese.

Pelicula a fost nominalizată la patru premii Oscar, dintre care cel pentru rol principal masculin (De Niro), respectiv rol secundar feminin (Foster).

6 – La nord prin nord-vest” (1959)

În timp ce ia masa la hotelul Plaza, Roger O. Thornhill (Cary Grant) este confundat cu un agent guvernamental de către un grup de spioni. Din acest moment, viața lui este răvășită. Este implicat fără voia sa într-o serie de aventuri și situații-limită. În timp ce încearcă să scape, este ajutat de o femeie frumoasă (Eva Marie Saint). Filmul a avut trei nominalizări la Oscar, inclusiv pentru scenariu original.

5 – Vertigo (1958)

Regia: Alfred Hitchcock

Cu: James Stewart, Kim Novak, Barbara Bel Geddes

Nu doar unul dintre cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock, ci și unul dintre cele mai strălucite ale cinematografiei din toate timpurile, „Vertigo” este un thriller revoluționar și atemporal. Povestea detectivului care preia un caz aparent simplu, dar se îndrăgostește maladiv de femeia misterioasă din centrul său este construită laborios de Hitchcock, revizitând numeroase teme și idei din operele sale anterioare. Un film hipnotic, care ne atrage indescriptibil chiar și în scenele în care aparent nu se întâmplă nimic și care se construiește și reconstruiește până la finalul memorabil, enigmatic și tulburător.

Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună scenografie și cel mai bun sunet în 1959.

4 – Parazit / Parasite (2019)

Regia: Bong Joon Ho

Cu: Song Kang-ho, Lee Sun-kyun, Choi Woo-sik, Jo Yeo-Jeong

Filmul coreeanului Bong Joon Ho, care a măturat toate premiile mari ale industriei cinematografice în 2020, a devenit deja, de la apariție, unul dintre cele mai reușite filme ale tuturor timpurilor. O poveste despre diferențele de clasă și despre tarele sistemului, „Parazit” are un impact cu atât mai mare cu cât evită să-și transforme personajele în caricaturi sau stereotipuri monstruoase, ceea ce face vizionarea sa mult mai captivantă.

Modul uluitor în care o familie reușește să se insinueze în viața alteia evoluează spre un final absolut memorabil, reușind pe parcurs să amuze, să înduioșeze, să provoace și să emoționeze, bifând mai toate căsuțele pe care un spectator și le-ar putea dori vreodată de la un film.

„Parazit” a reușit performanța de-a câștiga, simultan, premiul Oscar pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun film străin, dar și statueta pentru cel mai bun regizor și pentru scenariu original, Palme dʼOr și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

3 – Tăcerea mieilor / The Silence of the Lambs (1991)

Regia: Jonathan Demme

Cu: Anthony Hopkins, Jodie Foster

Producția care îl are drept protagonist pe teribilul Hannibal Lecter (Anthony Hopkins) antrenând-o pe Clarice Starling (Jodie Foster) ca să poată prinde un criminal în serie mai periculos decât el însuși a rămas în istoria filmului prin nenumărate atuuri. Totuși, cele mai importante dintre ele ar fi interpretările emblematice ale lui Anthony Hopkins și Jodie Foster, scenariul aproape perfect, ritmul care nu slăbește niciodată, imaginea excelentă și cele câteva detalii greu de uitat dezvăluite în cea de-a doua parte. Este exemplul de thriller perfect, devenit între timp clasic.

Cinci premii Oscar (pentru cel mai bun film, regie, actor în rol principal – Anthony Hopkins, actriță în rol principal – Jodie Foster și scenariu adaptat) și un Glob de Aur (pentru cea mai bună actriță la categoria dramă – Jodie Foster).

2 – Psycho (1960)

Regia: Alfred Hitchcock

Cu: Anthony Perkins, Janet Leigh, Martin Balsam, Vera Miles, John McIntire

Când vine vorba despre capodopere hitchcockiene, „Vertigo” și „Psycho” sunt întotdeauna umăr la umăr, fiind considerate pe larg cele mai strălucite două producții din vasta filmografie a uriașului cineast. Totuși, chiar dacă „Vertigo” poate fi considerat mai puternic și mai spectaculos din punct de vedere vizual, șocantul și palpitantul „Psycho” tinde să rămână cel mai surprinzător film al maestrului.

Chiar dacă astăzi marile surprize ale poveștii sunt atât de cunoscute și analizate încât s-ar putea să nu-i mai surprindă pe majoritatea spectatorilor contemporani, oricine vede sau revede filmul îi poate admira tehnica impecabilă și poate observa detaliile mânuite cu artă de Hitchcock pentru a prefigura și a construi suspansul în modul său memorabil. „Psycho” a zguduit, la vremea sa, întreaga industrie cinematografică americană, redefinind genul thriller.

Filmul a primit un Glob de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar – Janet Leigh – și a fost nominalizat la patru premii Oscar (pentru cel mai bun regizor, actriță în rol secundar – Janet Leigh, imagine și scenografie).

1 – Fălci / Jaws (1975)

Regia: Steven Spielberg

Cu: Roy Scheider, Robert Shaw, Richard Dreyfuss, Lorraine Gary

Niciun thriller nu ar putea întrece capodopera „Fălci”, regizată de Steven Spielberg, despre trei bărbați care pornesc cu o barcă minusculă să ucidă un rechin uriaș, de aproape trei tone. Mizele sunt bine precizate din timp, filmul petrece apoi o bună bucată de vreme familiarizându-ne cu protagoniștii, iar a doua jumătate a sa ne duce încordarea către limite nebănuite, pe parcursul urmăririi rechinului.

Talentul lui Spielberg de-a construi suspansul a transformat „Fălci” într-unul dintre cele mai mari succese din istoria filmului. Producția a fost recompensată cu trei premii Oscar (pentru montaj, sunet și pentru cea mai bună coloană sonoră, semnată de John Williams), un Glob de Aur (tot pentru coloana sonoră) și șase nominalizări la BAFTA.

Sursa foto: Hepta

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te