Homepage  / Seriale / Seriale americane

Cele mai așteptate seriale ale anului 2019

Cele mai așteptate seriale ale anului 2019

de Redactia Tvmania

Superstaruri precum Henry Cavill, Emma Thompson, Chris Pine și Michael Sheen sunt cap de afiș în cele mai așteptate seriale de anul acesta. Ne-a fost greu să alegem doar câteva dintre ele, dar iată-le pe cele mai interesante. Majoritatea ne-au atras atenția datorită scenariștilor, regizorilor și actorilor talentați implicați.

 

 

Watchmen

Premieră: încă nestabilită

Scenaristul Damon Lindelof, devenit celebru cu serialele „Lost: Naufragiații” și „The Leftovers/ Cei rămași” și filmul „Prometheus”, și-a creat proiectul de vis la HBO. Acesta este „Watchmen”, o nouă adaptare a romanului grafic scris de Alan Moore. Lindelof este fan al benzilor desenate încă din copilărie și acum reușește să reinterpreteze povestea, cu ajutorul unor actori precum Jeremy Irons, Regina King, Don Johnson și Louis Gossett Jr. „Povestea va avea loc în lumea concepută de creatorii ei, dar în tradiția operei care a inspirat-o, această nouă poveste va fi originală. Unele dintre personaje vor fi necunoscute. Noi fețe. Noi măști care să le acopere”, a povestit Lindelof.

 

Curfew

Premieră: încă nestabilită

Sean Bean („Stăpânul inelelor”, „Urzeala tronurilor”), Billy Zane („Titanic”) și Adam Brody („The O.C.”) joacă în acest serial despre o cursă ilegală de mașini inspirată din succesul francizei „Furios și iute”. Dar pentru a adăuga un element și mai interesant la proiect, această cursă se petrece în viitor, ceea ce înseamnă că posibilitățile sunt nesfârșite în ceea ce privește elementele science-fiction și efectele speciale. Filmările pentrunoul serial, o producție britanică, au avut loc în mai multe locații din Marea Britanie, inclusiv Liverpool și Cheshire.   

 

The Witcher

Premieră: încă nestabilită

De la Superman la Witcher, actorul Henry Cavill se mută de pe marile ecrane pe Netflix cu această adaptare a faimoaselor jocuri video cu același nume (la rândul lor adaptate după o serie de romane scrise de Andrzej Sapkowski). Cavill îl interpretează pe Geralt de Rivia, un vânător de monștri care a suferit o mutație și cu această ocazie a căpătat superputeri. Geralt se chinuie să își găsească locul într-o lume în care prea des oamenii sunt mult mai malefici decât bestiile pe care le vânează el. Sapkowski este implicat în producțieși este încântat că serialul va fi fidel lumii create de el.

Shrill

Premiera: martie 2019

Aidy Bryant, una dintre vedetele curente ale show-ului „Saturday Night Live”, joacă în acest serial de comedie inspirat de cartea de eseuri a jurnalistei Lindy West, un bestseller mondial. „Shrill” este povestea unei femei supraponderale care încearcă să găsească fericirea – dar iubindu-și corpul și fără a mai încerca să slăbească. Bryant a mărturisit că povestea nu urmărește complet eseurile lui West, ci personajul este inspirat deopotrivă din carte, dar și din propria ei experiență ca femeie supraponderală într-o lume care îi spune să slăbească constant. Dacă tonul serialului va fi la fel de amuzant ca cel al cărții, atunci cu siguranță vom avea parte de unul dintre marile succese ale lui 2019.

 

Chernobyl

Premieră: nestabilită

Jared Harris („The Terror”, „Mad Men”) joacă rolul principal în această co-producție între HBO și Sky Atlantic, care spune povestea dezastrului de la Cernobîl, din aprilie 1986. Harris îl interpretează pe Valery Legasov, omul de știință sovietic desemnat să investigheze accidentul. Din distribuție fac parte și Stellan Skarsgård și Emily Watson. Seria spune povestea reală a oamenilor curajoși care s-au sacrificat pentru a salva Europa de la dezastru. Această catastrofă este una dintre cele mai îngrozitoare create de mâna omului din istorie. Seria a fost filmată la începutul lui 2018 în Lituania.

 

Years and Years

Premieră: nestabilită

Emma Thompson este capul de afiș al acestei serii care urmărește o familie încercând să supraviețuiască unui viitor incert. Creator este Russell T. Davies, cel care a resuscitat „Doctor Who” pentru vremurile  moderne. Marea Britanie este zgudiită de schimbări pe toate planurile, iar familia Lyons are parte de o noapte crucială în 2019. De acolo, îi urmărim timp de 15 ani pe toți și aflăm dacă această familie normală poate să schimbe lumea. Thompson interpretează o vedetă devenită politician.

 

I Am the Night

Premieră: ianuarie

După ce au cucerit o lume întreagă cu colaborarea lor la „Wonder Woman”, actorul Chris Pine și regizoarea Patti Jenkins lucrează din nou împreună, de această dată la un proiect de televiziune. „I Am the Night” este povestea unei tinere care a fost abandonată la naștere și care este disperată să afle mai mult despre familia sa biologică. Ancheta ei o duce în lumea întunecată și nevăzută din Los Angeles, aproape de un medic sinistru, implicat într-o crimă celebră – misterul din viața reală Black Dahlia.

Umbrella Academy

Premieră: 15 februarie

Serialul este adaptarea unei îndrăgite serii de benzi desenate despre 43 de copii născuți brusc de femei care nu erau însărcinate până atunci în aceeași zi, în 1989. Șapte dintre ei sunt adoptați de un miliardar care îi pregătește pentru a salva lumea. Din distribuție fac parte Ellen Page („Juno”) și cântăreața Mary J. Blige.

 

Twilight Zone

Premiera: nestabilită

După ce a avut un imens succes de public și de critică cu filmul său de groază, „Get Out”, Jordan Peele a fost curtat de toată lumea bună de la Hollywood și putea face orice proiect și-ar fi dorit. Alegerea lui rămâne în domeniul suspansului și bizarului, cu un remake la faimosul „Zona crepusculară”. Peele va scrie povești originale pentru noul show, care vor aborda probleme contemporane într-o cheie cât se poate de înfricoșătoare și care să stârnească imaginația.

 

Good Omens

Premieră: nestabilită încă

Povestea autorilor Neil Gaiman și Terry Pratchett, despre un înger și un demon care lucrează împreună pentru a opri apocalipsa, este ecranizată chiar de Neil Gaiman pentru Amazon Prime. Eroii principali sunt interpretați de David Tennant („Jessica Jones”) și Michael Sheen. Din distribuție face parte și Jon Hamm („Mad Men”). „Acum aproape 30 de ani, eu și Terry Pratchett am scris cel mai amuzant roman pe care l-am putea scrie, despre sfârșitul lumii, populat cu îngeri, demoni, un Anticrist de 11 ani, căutători de vrăjitoare și cei patru călăreți ai Apocalipsei. A devenit cartea preferată a multor oameni”, a spus Neil Gaiman despre proiect.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton